Fantani arteziene spectaculoase

Recomandat by Ana Balan on Mar 22, 2016 Cultură 1919 Vizualizari

De la celebra Fontana di Trevi din Roma si pana la Bellagio Fountains din Las Vegas ori Magic Fountain of Montjuic din Barcelona.

Iata care sunt cele mai spectaculoase fantani arteziene din lume!

Candva, fantanile erau pur functionale, conectate la izvoare sau apeducte si folosite pentru a furniza apa potabila sau apa de baie pentru locuitorii oraselor si satelor. Pana spre finele secolului al 19-lea, majoritatea fantanilor foloseau gravitatia pentru a putea functiona si aveau nevoie de o sursa de apa aflata la mai mare inaltime decat fantana propriu-zisa, cum ar fi un rezervor sau un apeduct. Astazi, reprezinta adevarate puncte de atractie, monumente istorice de o frumusete rara! Iata cele mai spectaculoase fantani arteziene din lume!

 

The Fountain of Wealth (Singapore)

Cea mai mare fantana din lume este The Fountain of Wealth, localizata in Singapore. Cercul de bronz aflat deasupra ei este inspirat din Hindu Mandala, care inseamna univers, si este o reprezentare simbolica a unicitatii spiritului si unitatii. In plus, simbolizeaza egalitatea si armonia intre toate rasele si religiile oamenilor din Singapore.

 

 The Archibald Fountain (Sydney, Australia)

Cunoscuta sub numele de The Archibald Fountain, reala ei denumire este J.F. Archibal Memorial Fountain si se afla in Hyde Park (Sydney, New South Wales). Design-ul fantanii este un mix de influente grecesti si romane. Putem admira o statuie aurita a lui Apollo, inconjurat de alte creaturi mitice, care reprezinta o adevarata delectare pentru privitori.

 

The Buckingham Fountain (Chicago, Statele Unite)

Este un adevarat punct de atractie pentru turistii din Chicago, situat in Grant Park. Construita in 1927, este una dintre cele mai mari fantani din lume. Arata precum un tort de nunta in stil rococo, iar design-ul sau este inspirat de Latona Fountain de la Palatul Versailles. In mod simbolic, reprezinta Lacul Michigan.

 

The Nations Friendship Fountain (Moscova, Rusia)

Fantana este decorata cu 16 statuete placate cu aur, reprezentand fostele republici ale URSS.

 

Trevi Fountain (Roma, Italia)

Are aproape 26 de metri inaltime si 20 de metri latime. In centru, putem admira o sculptura sub forma lui Oceanus, de sub care apa cade in cascada si se revarsa intr-un bazin imens. Este una dintre cele mai faimoase fantani din lume gratie frumusetii sale incontestabile si a faptului ca, de-a lungul anilor, a aparut in numeroase filme. Momentan, se afla in renovare, proces ale carui costuri se ridica la 22.9 milioane de euro.

 

 Magic Fountain of Montjuic (Barcelona, Spain)

Este aflata pe Avenida Maria Cristina, in cartierul Montjuic din Barcelona (Spania). Fantana este amplasata mai jos de Palau Nacional de pe dealul Montjuic si langa Placa d’Espanya si Poble Espanyol de Barcelona.

 

Bellagio Fountains (Las Vegas, Statele Unite)

Constructia acestei fantani impresionante a costat 40 de milioane de dolari, iar rezultatul merita toti banii. Dispune de jocuri impresionante de lumini, iar apa este programata sa danseze pe diferite melodii, spre incantarea oamenilor care stau ore in sir sa o priveasca.

 

Palace of Versailles (Versailles, Franta)

 Inspirata de Metamorfozele lui Ovidiu, Fantana Latona ilustreaza legenda mamei lui Apollo care si-a protejat copiii in ciuda insultelor taranilor din Lycia si l-a rugat pe Jupiter sa o razbune. Acesta din urma i-a transformat pe rauvoitori in broaste si soparle.

 

The Burj Khalifa Fountain (Dubai, EUA)

Localizata in Burj Khalifa Lake din Dubai, aceasta fantana este una dintre cele mai spectaculoase din lumea intreaga. Apa „zboara” pana la 150 de metri inaltime.

 

 Big Wild Goose Pagoda Fountains (Xian, China)

Acoperind aproximativ 110.000 de metri patrati, spectaculoasa fantana muzicala se gaseste in nordul Big Wild Goose Pagoda si este cea mai mare din Asia.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!