Află Legenda Bradului de Crăciun și semnificația lui!

by Ana Balan on Dec 20, 2017 Cultură 116 Vizualizari

Se știe despre Crăciun că este sărbătoarea nașterii Domnului Iisus, a  liniștii sufletești, a păcii și a cadourilor. A fost întotdeauna bucuria crestinilor, dar, mai ales a copiilor, care așteaptă cu nerăbdare momentul împodobirii pomului de Crăciun, zilele în care merg la colindat sau darurile de la Moș.

Legenda Bradului de Crăciun

Se spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca fructele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată. Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost iernile care au umat.

 

Primele dovezi despre decorarea bradului sunt din Livonia (Estonia și Letonia[1] de astăzi) în secolul XV. Ulterior, tradiția a intrat și în cultura altor popoare. În Evul Mediu, case împodobite cu pomi de Crăciun apar în provinciile Alsacia și Lorena, dar nu cu ocazia Crăciunului ci cu cea a Anului Nou.  Pomul de Crăciun a pătruns mai târziu și în Orient, prin intermediul catolicismului[. În Rusia europeană Ajunul Crăciunului era sărbătorit în pădurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toți și împodobit cu lumânări aprinse, bomboane, jucării etc.

În tradiția românească de la sate se regăsește acest obicei al împodobirii bradului la nunți și la moartea tinerilor, femei și bărbați. Obiceiul există din vremea dacilor și semnifică o nuntă rituală între persoana decedată și natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiția unor comunități locale din regiunile Banat și Oltenia. Bradul astfel împodobit se numește Pomul vieții, care se regăsește drept motiv natural în arta populară.

Odată cu evoluția etnografică a poporului român, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înțelesuri, precum cel de “arbore de judecată“, “arbore de pomană“, “arbore fertilizator” sau “stâlp de arminden“.

Beculeţe colorate, beteală, confetii, bomboane, nuci, instalaţii luminoase (mai nou şi muzicale), lumânărele ce atârnă pe ramurile pomului, toate acestea ne dau un sentiment de bucurie şi împlinire. Care este tradiţia minunatului brad de Crăciun, citiţi în rândurile următoare…

Cu aproape 1000 de ani în urmă…
Se pare că tradiţia bradului de Crăciun a fost instaurată pentru prima dată în Germania, cu aproape 1.000 de ani în urmă, când, Sfântul Boniface, care a convertit germanii la creştinism, a trecut pe lângă un grup de păgâni care venerau un stejar.

Supărat de gestul acestora, Sf. Boniface a tăiat stejarul, iar în locul acestuia s-a înălţat un brăduţ. Uimit, Sfântul a luat micul pom ca un semn de credinţă în puterea lui Dumnezeu.

O altă legendă plasează originea bradului de Crăciun înaintea erei creştine, când copacii sau numai ramurile acestora erau folosite pentru ceremoniale. Egiptenii, de exemplu, îşi aduceau în casă ramuri de palmier, pentru a sărbători solstiţiul de iarnă, considerat cea mai scurtă zi din an, văzându-le drept simbol al triumfului vieţii asupra morţii.

Se spune că primii locuitori ai Peninsulei Scandinave obişnuiau de asemenea să omagieze bradul, în timp ce druizii aveau în casele lor ramuri de plante perene, considerate sfinte şi care simbolizau viaţa eternă. Cei superstiţioşi îşi atârnau ramuri de plante deasupra uşilor, în scopul de a le proteja casele de vrăjitoare, fantome sau spirite rele.

Împodobirea bradului, obicei preluat de la triburile germanice
Unele surse povestesc despre tradiţia împodobirii bradului ca fiind un obicei preluat de la triburile germanice, unde bradul simbolizează, prin forma sa triunghiulară, Sfânta Treime.

Mai mult, se spune că podoabele, globurile roşii din ceas de sărbătoare îl aseamănă cu pomul sacru din Grădina Edenului, în care se găseau merele, fructele cunoaşterii.

Alţi istorici spun că bradul a fost decorat pentru prima dată la Riga, Letonia, în 1510. La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer.

Potrivit altor istorici, până în anul 1700, tradiţia bradului de Crăciun era legată de districtul Râului Rin. Din 1700 încolo, când luminile au fost acceptate drept decoraţii, bradul de Crăciun a devenit o parte şi din tradiţiile Germaniei, apoi acest obiect a traversat Atlanticul.

Decorat cu simbolurile paradisului: figurine şi acadele
Povestea începe cu adevărat prin secolul al VII-lea, când un călugar din Devonshire (Anglia) a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Legenda spune că s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime.

În secolul al XII-lea, de Crăciun, în Europa exista obiceiul ca bradul să fie atârnat de tavan cu vârful în jos. În secolul al XVI-lea, la Strasbourg, brazii erau decoraţi cu figurine, acadele şi ornamente din hârtie colorată, considerate simboluri ale paradisului, belşugului, ale cunoaşterii şi inocenţei.

În anul 1841, în Anglia, bradul de Crăciun a devenit popular o dată cu ornarea lui cu diverse fructe, prăjiturele şi lumânări. În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892, acesta este adaptat pentru pomul de Crăciun.

La 1610 se folosea beteală din argint
Beteala a fost inventată în Germania  pe la 1610, la acea vreme ea fiind chiar din argint. Pentru obţinerea unor folii subţiri au fost inventate maşini speciale. Pentru că argintul oxida însă prea repede, au fost încercate diverse aliaje de plumb şi cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Aşa se face că beteala de argint a fost folosită doar până la mijlocul secolului al XX-lea.

În secolul al XVII-lea, în Germania exita obiceiul ca orice membru al familiei care se aşeza la masă să aibă în dreptul său un brad micuţ împodobit cu beteală din argint, lumânări şi mărgele. Cea mai mare parte a decoraţiunilor erau făcute în casă de tinerele doamne, care pierdeau ore întregi decupând fulgi de zăpadă şi steluţe şi împăturind pliculeţe pentru cadouri şi coşuleţe de hârtie pentru dulciuri.Toate acestea erau completate de mărgele şi beteala din argint, alături de îngerii ce erau aşezaţi în vârful bradului în inele de lemn.

Clopoţeii alungă spiritele rele
O dată cu trecerea timpului, brazii de Crăciun au fost decoraţi cu îngeraşi şi clopoţei, pentru a se alunga spiritele rele. În Polonia, de exemplu, bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, iar în Suedia era ornat cu mici figurine colorate din lemn, ce reprezentau animale, copii şi îngeraşi, în timp ce în Danemarca „purtau” cu cinste steaguri mici, clopoţei sau inimioare.

În China, ornamentele erau confecţionate din hârtie, lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, iar cehoslovacii foloseau pentru decorare coji de ouă colorate.

Bradul tradiţional ucrainean era ornat cu o pânză de păianjen, pentru bunăstare…

Acum bradul nu lipseşte din nicio casă, iar momentul magic al împodobirii bradului din Ajunul Crăciunului îl aşteptăm totdeauna cu nerăbdare şi cu sufletele curate.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!