Cele mai noi 10 MINUNI ALE LUMII

by Ana Balan on Apr 16, 2016 Cultură 1279 Vizualizari

Howandwhy.ro vă publică un material despre cele mai noi locuri intrate în patrimoniul UNESCO, pe care le numeşte „noile minuni ale lumii”

Printre acestea se numără locuri faimoase, cum ar fi statuia Mântuitorului de la Rio de Janeiro, dar şi unele exotice, în care puţini oameni au ajuns până acum.

UNESCO îşi îmbogăţeşte în fiecare an patrimoniul natural şi cultural, pentru a spori turismul, dar şi pentru a atrage atenţia asupra importanţei conservării „minunilor” Terrei.

Iată mai jos lista locurilor intrate în 2012 în patrimoniul UNESCO:

Rock Islands Southern Lagoon (Palau) include 445 de insuliţe nelocuite, care se întind pe o suprafaţă de 1.000 de km pătraţi şi adăpostesc 385 de specii de coral. Insulele au fost locuite în secolele 17 şi 18, însă oamenii s-au mutat din cauza schimbărilor climatice şi a efectului pe care îl aveau asupra mediului încojurător.

Parcul Natural Lena Pillars (Rusia) adăposteşte sute de coloane de piatră de peste 100 de metri înălţime, care conţin fosile din perioada cambriană.

Bali a intrat anul acesta pe lista UNESCO nu datorită plajelor sale, ci a agriculturii şi a sistemului unic de irigaţii. În Bali, există mai multe terase pe care se plantează orez, acestea fiind conectate între ele prin canale de apă. Localnicii spun că acest sistem este secretul pentru care orezul din Bali este unul dintre cele mai apreciate din Asia.

Opera Margravial din Bayreuth (Germania), construită în stil baroc, are 500 de locuri şi conţine multe picturi şi sculpturi migălos lucrate.

Grand Pre (Canada) reprezintă rămăşiţele unei comunităţi din secolul al XVII-lea, aflate într-una dintre cele mai afectate regiuni de către maree de pe Pământ.

Statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro este cea mai cunoscută „minune” inclusă anul acesta în patrimoniul UNESCO, alături de Parcul naţional Tijuca.

Bazinul fluviului Congo şi pădurile tropicale din jurul acestuia, care se întind pe teritoriul a trei ţări (Camerun, Republica Centrafriacană şi Congo), adăpostesc peşti şi ccrocodili uriaşi, elefanţi, gorile şi cimpanzei, alături de alte specii protejate.

Xanadu (China) a fost capitala imperiului lui Kublai Khan, construită începând cu 1256 şi situată la nord de Marele Zid Chinezesc. În prezent, pot fi vizitate templele, palatele şi mormintele rămase din acea perioadă.

Oraşul Muharraq (Bahrain), care s-a dezvoltat datorită comerţului cu perle din Golful Persic, poate fi vizitat de turiştii interesaţi nu doar de partea modernă a Bahrainului, ci şi de cea clasică. Muharraq adăposteşte o moschee, magazine, bancuri de stridii, o plajă, dar şi casele foştilor localnici care s-au îmbogăţit din comerţul cu perle. Oraşul a înflorit între secolele al II-lea şi al XX-lea.

Pe lista UNESCO intră şi patru lacuri din deşertul Sahara, unele cu apă dulce, altele cu apă sărată. Este vorba despre lacurile din Ounianga (Chad), care schimbă dramatic peisajul plin de dune din deşert.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!