Cum a ajuns România să aibă actualele granițe

Recomandat by Ana Balan on Feb 10, 2017 Istorie 621 Vizualizari

Conferința de Pace de la Paris (29 iulie – 15 octombrie 1946) a fost urmată de Tratatele de Pace, semnate pe 10 februarie 1947, dintre Aliați și statele Axei, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial.

În ziua de 10 februarie 1947, în palatul Ministerului de Externe al Franţei, au fost semnate tratatele de pace cu Italia, Bulgaria, Ungaria, Finlanda şi România. Din partea României, tratatul a fost semnat de Gheorghe Tătărescu, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ştefan Voitec şi Dumitru Dămăceanu. Tratatul de pace cu România conţinea multe prevederi dezavantajoase: deşi armata română participase alături de Naţiunile Unite de la 24 august 1944 la 12 mai 1945, şi dăduse grele jertfe de sânge (circa 170.000 de morţi, răniţi, dispăruţi), care o situau pe locul al patrulea (după Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi SUA) în privinţa pierderilor umane suferite, România nu a primit statutul de ţară cobeligerantă. În septembrie 1944, cu prilejul discuţiilor asupra Convenţiei de armistiţiu, cobeligeranţa era considerată de reprezentanţii celor trei Mari Puteri ca firească, dar nu au înscris-o în textul documentului, iar motivul real s-a evidenţiat abia în momentul elaborării tratatului de pace.

De asemenea, cu toate că guvernele SUA şi Marii Britanii declaraseră că nu recunosc nici o modificare teritorială survenită după 1 septembrie 1939 (izbucnirea celui de-al doilea război mondial), aceste state şi-au schimbat poziţia, recunoscând anexarea Basarabiei, Nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa de către Uniunea Sovietică, în urma notelor ultimative din 26 – 27 iunie 1940 (numite în articolul 1 din tratat ca reprezentând „Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”). Pe de altă parte, Marile Puteri au decis să restabilească graniţa de stat între România şi Ungaria din 1 ianuarie 1938, anulând astfel dictatul de la Viena din 30 august 1940. Ca urmare a trasării noilor graniţe, România a se învecina cu Uniunea Sovietică, Ungaria, Iugoslavia şi Bulgaria. Potrivit articolului 21, toate forţele militare aliate urmau să fie retrase din România, în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a tratatului, „Uniunea Sovietică rezervându-şi dreptul de a păstra pe teritoriul român forţele armate care i-ar putea fi necesare pentru menţinerea liniilor de comunicaţie ale Armatei Sovietice cu zona de ocupaţie din Austria”. Era o formulă de circumstanţă (drumul cel mai scurt între Uniunea Sovietică şi Austria nu trecea prin România), prin care Marile Puteri au convenit ca Armata Roşie să rămână în această ţară. În septembrie 1944, retragerea trupelor sovietice după încetarea războiului fusese prezentată ca un fapt normal, de la sine înţeles.

În 1947, această chestiune era abordată din alt unghi de vedere, cu consecinţe contrare spiritului din 1944. O altă chestiune viza despăgubirile de război: tratatul obliga România să plătească 300 milioane dolari SUA, timp de opt ani, începând cu 12 septembrie 1944, în bunuri (produse petroliere, cereale, lemn, vase maritime şi fluviale, utilaj divers şi alte mărfuri). România trebuia să restituie în bună stare bunurile ridicate de pe teritoriul statelor Naţiunilor Unite şi să suporte cheltuielile de lucru, materiale şi transport. Clauzele militare prevedeau că România era autorizată să dispună de o armată de uscat de 120.000 de oameni, la care se adăugau câte 5.000 pentru artileria antiaeriană şi pentru marină, 8.000 pentru aviaţia militară. Personalul care depăşea acest efectiv urma să fie licenţiat în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a Tratatului.

În Tratat erau şi prevederi care vizau politica internă a României: asigurarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, libertatea presei şi de publicare, libertatea cultului, libertatea de opinie politică şi de întrunire publică; să nu admită discriminări între persoane pe criterii de religie, rasă, sex sau limbă; să abroge legislaţia discriminatorie; să dizolve toate organizaţiile de tip fascist, precum şi alte organizaţii care ar face propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia din celelalte Naţiuni Unite; să aresteze şi să prevedea în vederea judecării persoanele acuzate de crime de război şi contra păcii sau umanităţii ş.a. Tratatul conţinea şi elemente privind statutul internaţional al României, între care obligaţia de a recunoaşte ca deplin valabile tratatele de pace cu Italia, Bulgaria, Ungaria şi Finlanda, precum şi alte acorduri sau aranjamente încheiate de Naţiunile Unite cu Austria, Germania şi Japonia.

De asemenea, România se angaja să accepte toate aranjamentele care au fost sau urmează a fi încheiate pentru lichidarea Societăţii Naţiunilor. La rândul lor, Puterile Aliate şi Asociate promiteau să sprijine cererea României de a adera la Organizaţia Naţiunilor Unite. Din punctul de vedere al dreptului internaţional, prin semnarea Tratatului de pace, România ieşea de sub regimul armistiţiului cu Naţiunile Unite şi devenea un stat independent şi suveran. Într-adevăr, Înalta Comisie Aliată de Control şi-a încetat existenţa, iar activitatea guvernului român nu mai era „monitorizată” şi amendată de reprezentanţii S.U.A., Uniunii Sovietice şi Marii Britanii. În realitate, statutul internaţional al României nu a cunoscut o ameliorare, deoarece ea a rămas practic sub ocupaţia sovietică.

Reprezentanţii SUA şi ai Marii Britanii nu mai aveau calitatea oficială de a interveni în sprijinul forţelor democratice, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către guvernul român. Notele diplomatice americane şi engleze aveau să fie respinse de guvernul de la Bucureşti, sub motivul că se încerca intervenţia în treburile interne ale unui stat independent şi suveran. Încercarea SUA de a sprijini ţările europene printr-un masiv ajutor economic („Planul Marshall”, lansat în iulie 1947) a fost respinsă de statele aflate în zona de dominaţie sovietică, inclusiv de România. Relaţiile cu statele occidentale s-au diminuat considerabil pe fondul declanşării războiului rece între SUA şi aliaţii ei, pe de o parte, şi Uniunea Sovietică şi celelalte state din lagărul socialist, pe de altă parte.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!