Lacul Petrimanu,un colț de rai,o minune ascunsă în munții Romaniei!

by Ana Balan on Apr 28, 2017 Natura 2113 Vizualizari

România nu duce lipsă de lacuri ireal de frumoase. Printre acestea se află și două spectaculoase “ochiuri” de apă ascunse în Munții Latoriței.

“Într-o țară așa de frumoasă, c-un trecut așa de glorios, în mijlocul unui popor atât de deștept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie, și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: «Sunt român!»”, scria Alexandru Vlahuță  în “România pitorească”. În Munții Latoriței găsim numeroase colțuri de rai care ne fascinează cu frumusețea lor fără pereche. De exemplu, pitoreasca Vale a Latoriței, din județul Vâlcea, adăpostește veritabile comori, printre care și două “ochiuri” de apă fără egal.

 

Unul dintre acestea este spectaculosul lac de acumulare Petrimanu, aflat la o altitudine de aproximativ 1.100 de metri. Acesta a fost amenajat în anul 1977, pentru alimentarea unui alt  lac de o frumusețe fără egal, respectiv Vidra.

Lacul Petrimanu, spre care se poate ajunge din localitatea vâlceană Ciunget, ocupă o suprafață de vreo 17 hectare, iar adâncimea acestuia ajunge până la aproape 50 de metri. De asemenea, barajul, aflat la o distanță de aproximativ 70 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, are o înălțime de 50 de metri și se întinde pe 190 de metri. Un lucru este cert: întreaga zonă uimește cu frumusețea ei sălbatică. Lacul este înconjurat de versanți acoperiți de păduri neatinse, astfel că peisajele de care vă veți bucura în această oază de liniște și relaxare, unde timpul pare să stea pe loc, sunt, fără doar și poate, excepționale. În apropiere se află și Cheile Latoriței.

Tot pe Valea Latoriței se află și Lacul Galbenu, la 5 kilometri de Petrimanu, respectiv în apropierea stațiunii Voineasa. Barajul a fost ridicat în anul 1974, iar lacul care se întinde pe 17 hectare are un volum de aproape trei milioane de metri cubi de apă.

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Interesante