Un smartphone poate detecta cancerul cu o precizie incredibilă

by Ana Balan on Nov 8, 2016 Știați că 1049 Vizualizari

Un dispozitiv destul de simplu, bazat pe camera unui smartphone, poate să detecteze cancerul cu o acuratețe extrem de ridicată, arată stiridinlume.ro.

O echipă de oameni de știință de la Washington State University a creat un dispozitiv care detectează indicatorul de cancer interleukin-6 (IL-6), cu o precizie de 99%. Un asemenea de procentaj a fost obținut în condiții de laborator, dar reprezintă o bază extrem de solidă și pentru un device folosit la scară largă.

Dispozitivul folosit pentru detectarea cancerului are la bază un smartphone, susținut de un suport 3D. La acestea se adaugă un grilaj de difracție, un aranjament de 96 de microprisme și un panou luminos.

Medicul poate preleva probe de la un pacient, urmând să le așeze în microprisme. Lumina aprinsă trece prin aceste probe și prin prisme, fiind captată de camera smartphone-ului. Tehnicianul mai are apoi nevoie doar de o aplicație pe smartphone, aceasta fiind necesară pentru a analiza culoarea luminii fiecărei probe, arată extremetech.com.

Citeşte şi: Cum afli cine te sună cu număr necunoscut pe iPhone și Android

În mod interesant, un astfel de device poate fi folosit și pentru alte tipuri de rezultate, deoarece, în principiu, acesta detectează dacă un compus se află sau nu într-o probă. Astfel, nu doar cancerul sau virusul HIV pot fi detectate, ci și multe alte alergii sau chiar proteine ale corpului.

Totul depinde de punerea în practică a științei din spatele acestui dispozitiv, mai ales de modul de fabricare a acestuia. Modulul creat pentru testele de laborator a folosit un iPhone și becuri Mag-Lite, astfel că ideea unui device disponibil pentru majoritatea cabinetelor medicale este destul de plauzibilă.

Testarea pentru IL-6 este crucială în detectarea cancerului. Aceasta este o proteină creată de corpurile noastre pentru a răspunde unei alerte date de sistemul imunitar. În mod normal, fiecare dintre noi are cantități mici de IL-6 în sânge. O cantitate ridicată a acestei proteine este asociată, însă, cu boli precum cancerul, astfel că reprezintă un punct foarte bun de pornire pentru investigații mai amănunțite.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!