Povestea extraordinară a capitalei uraniului

by Ana Balan on Feb 29, 2016 Știați că 752 Vizualizari

Nigerul are 7% din uraniul lumii şi, cu toate acestea, profită prea puţin de pe urma acestei bogăţii naturale.

Mina de uraniu din Arlit, spre exemplu, a fost vizată, în mai 2013, de explozia unei maşini-capcană, soldată cu un mort. Muncitorii străini la minele deţinute de compania franceză Areva în localitatea din deşertul Sahara trăiesc ca prizonierii, din motive de securitate. Cu toate pericolele, minele de uraniu din Nigeria nu şi-au ratat însă ţintele de producţie şi extracţia a continuat ca şi cum atacul nici nu a avut vreodată loc.

Cele două mine de uraniu din Niger au produs 4.238 de tone de uraniu în 2013, în scădere uşoară faţă de 4.572 cu un an înainte, însă în creştere faţă de 4.159 în 2011

Mina Somair, unde s-a petrecut atentatul, este una dintre cele două mine de uraniu din Arlit, deţinută şi operată de Areva, o companie de stat franceză.

Ca parte integrală a infrastructurii de energie nucleară a unei puteri străine, mina a fost o ţintă irezistibilă pentru jihadiştii care exploatează vidul de securitate din ţara învecinată, Mali, arată sursa citată, într-un amplu reportaj din oraşul Arlit.

Cel mai semnificativ aspect al atacului terorist de aici nu a fost că al Qaida a avut succes în detonarea unei bombe la poarta uneia dintre cele mai mari mine de uraniu din lume, ci că minele de uraniu au continuat să opereze.

Această continuitate poate fi o dovadă a necesităţii absolute de a continua extracţia resurselor naturale într-o ţară săracă, fără alta bază industrială. Poate demonstra şi angajamentul operatorilor francezi ai minei de a rămâne în afaceri în ţara ce a fost colonie a Franţei până în 1960. De asemenea, poate reflecta angajamentul strategic şi economic al Franţei, care are 3.000 de soldaţi staţionaţi în cele cinci ţări ale Sahelului, inclusiv Niger, în faţa avansului jihadiştilor în Algeria, Libia şi Mali.

Dincolo de orice, însă, faptul că minele nu au fost afectate de atacuri demonstrează cât de separată de contextul larg este industria minieră din Niger.

Timp de decenii, industria uraniului a fost o insulă în una dintre cele mai sărace şi vulnerabile ţări, a cărei populaţie va exploda de la 17 milioane la 50 până la jumătatea secolului şi care se plasează pe ultimele locuri ale Indexului Dezvoltării Umane.

Beneficiile industriei uraniului din Niger sunt însă departe de populaţia care are nevoie cu disperare de acestea.

 

În zilele noastre, 80% dintre nigerieni nici măcar nu ştiu că Nigerul are uraniu şi 99% nu au niciun beneficiu de pe urma exploatării acestuia”, arată Almoustapha Alhacen, fondatorul unui grup de monitorizare a industriei cu bază la Arlit.

 

Industria constituie o treime din exporturile Nigerului şi în Franţa „unul din trei becuri este aprins mulţumită uraniului nigerian”, arată o estimare Oxfam.

Oraşul Arlit răsare în mijlocul unui peisaj deşertic, cu suburbiile marcate de grămezi de moloz şi gunoi şi doar cele mai încăpăţânate forme de viaţă – arbuşti spinoşi şi ierburi decolorate.

În oraş, clădirile sunt construite din acelaşi material ca şi solul. Având doar imobile mici de înălţime, oraşul este aproape invizibil de la câţiva kilometri. Blocurile au pereţi groşi, ca de castel, pentru a apăra în faţa vântului şi prafului saharian.

Graţie exploatării de uraniu, Arlit a fost, la un moment dat, cel mai dezvoltat loc din Niger, „micul Paris” al ţării. Angajaţii minei beneficiază de condiţii bune – spital, şcoală, centru de activităţi, cinema în aer liber, clubul muncitorilor. La magazin se găsesc whisky de import, apă gazoasă din Algeria, şerveţele din Dubai, hârtie de orez din Vietnam. În rest, rafturile sunt mai mult goale acum, după ce a trecut „goana după uraniu” din anii ’80.

Preţul uraniului a scăzut de atunci şi petrolul pare să-l depăşească în importanţă. Nu mai sunt mulţi bani în oraş şi străzile nu mai sunt circulate doar de muncitori şi contractori, ci s-au aciuat aici soldaţi, bandiţi, contrabandişti, imigranţi.

Cu o populaţie de aproximativ 115.000 de oameni, faţă de 10.000 la începutul anilor ’70, Arlit a devenit „un oraş pierdut în deşert”.

Este ultima oprire înainte de Algeria şi ultima aşezare înainte de locul unde s-a descoperit, în 2014, un zăcământ important de aur.

Mare parte din industria uraniului, cu toate că alimentează încă oraşul, rămâne ascunsa.

Minele propriu-zise, aflate la câţiva kilometri de oraş, sunt ţinute departe de ochii curioşilor şi personalul internaţional este izolat şi puternic păzit. Localnicii numesc zona „Guantanamo” pentru că „francezii trăiesc ca prizonierii”.

Industria nu generează beneficii nici pentru Arlit – nu există electricitate în unele părţi ale oraşului şi banii nu rămân în Niger.

Între 1971 şi 2007, operatorii francezi nu au plătit taxe de export şi au lăsat statului nigerian doar 5,5% din venitul generat de uraniu. Partea Nigerului este acum de 12%.

 

 

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!