Cum a devenit DUBAI orasul bogatilor

Proprietăţi de 7 stele, cel mai înalt bloc din lume, insule făcute de om, hoteluri subacvatice, clădiri răsucite, shopping extrem, schi pe dune, jeep safary în deşert… Dubai se pricepe extraordinar să fie în vogă.
Micul sat de pescari a construit un intreg imperiu turistic doar pentru a a starni curiozitatea oamenilor. Maşinăria lui de PR, tunată la cele mai înalte standarde, a reuşit să acopere orice veste negativă, transformîndu-l într-un loc pe care îţi doreşti să-l vezi în mod obligatoriu. Cat de des ai auzit că Arabia Saudită, Iran sau Irak sunt la doi paşi? Ca să nu mai spun că zona este înconjurată de vecini care au mai multe de oferit – Iordania, de exemplu, cu civilizaţia ei milenară, Marea Roşie, Marea Moartă sau Petra , dar prezintă mai puţin interes.
Intre restaurantele cu stele Michelin şi cele cu grătarul în faţa
Dubai este un oraş al super-bogaţilor şi al super-săracilor. Probabil nu sunt foarte multe locuri unde distanţa dintre cei care n-au nimic şi cei care au yachturi e aşa evidentă. Nativii din Emirate constituie cam 12% din populaţie şi sunt, în general, extrem de bogaţi, însă oraşul a fost construit pe spatele imensei clase muncitoare, formată mai ales din indieni sau din oameni veniţi din zonele mai puţin prospere din Golf.
între cele două grupuri se află tabăra expaţilor, majoritatea din Occident, care profită din plin de avantajele unei înfloriri economice aşa de rapide. Cea mai bună metodâ de a experimenta diferenţa socială este. .. prin stomac. In varf se află bucătăria de cinci stele. De exemplu, la Grosvenor House Hotel sau la Hilton Dubai Creek, bucătarii şefi sunt nişte englezi cu stele Michelin. Li se alătură excelentul restaurant chinezesc Noble House, din hotelul Raffles.
In oricare din aceste localuri poleite cu aur, ai parte de mostre ale unei bucătării excelente, pe care le poţi savura în penthouse-uri de unde poţi cuprinde dintr-o privire tot oraşul, înconjurat de cetăţeni ai Emiratelor şi de toţi cei care beneficiază de boom-ul economic. Şi oricine plăteşte în jur de 500 de AED (cam 140 de dolari) pentru acest privilegiu.
De partea cealaltă se află Al Dhiyafah Road, strada unde se mănancă cel mai ieftin în Dubai. Aici, restaurantele împanzite de o parte şi de alta îi deservesc pe rezi-denţii mai puţin bogaţi, astfel că te poţi uita la oamenii care trec în timp ce mănanci bucate libaneze, iraniene sau indiene. în susul străzii se află Sidra, cu salate delicioase şi un mix-grill care te face să te simţi în Levant. în celălalt capăt al străzii, Pars Iranian Kitchen are în meniu un miel suculent şi fructe de mare proaspete, servite direct de pe grătarul de afară. Legea nu permite restaurantelor care nu fac parte dintr-un hotel să servească acolo, însă cum nu plăteşti mai mult de 25 de dolari pentru o masă de două persoane, e greu să mai comentezi.
Dubai Mall, cel mai mare din lume
După cum ştii, Dubai e renumit pentru shopping. Unul dintre emirii bogaţi care au participat la dezvoltarea sa a inventat Festivalul Shoppingului, eveniment care se organizează anual în februarie. Trebuie să recunosc că n-am încercat să fac cumpărături, însă am auzit unele voci care spun că dacă eşti obişnuit să mergi pe la Paris sau New York, mall-urile din Dubai pot fi dezamăgitoare (preţurile nu sunt deloc mici, dar cu locuitori aşa bogaţi ar fi păcat ca marile firme de îmbrăcăminte să nu profite un pic).
Îți recomandăm
Interesante

Deși pare greu de crezut, în ultima ediție a Jurnalului American de Fizică, dr. Ruggero Santilli, un expert în matematică, cosmologie, fizică și...
582 Vizualizari

Artificiile au fost folosite pentru prima dată în China secolului VII, pe vremea Dinastiei Tang. Se credea că zgomotul provocat de către artificii...
781 Vizualizari

Știința fost și este o sursă de inspirație și de înțelegere, a ridicat vălul ignoranței și superstiției, a fost un catalizator pentru schimbarea...
680 Vizualizari

Multe lucruri interesante se întâmplă oriunde am privi în jurul nostru, unele dintre ele fiind amuzante, altele fără rost, iar altele de-a dreptul...
979 Vizualizari

Fotografii fascinante și uimitoare din natură de o frumusețe incredibilă. Frumusețe, care nu este supusă omului.
1939 Vizualizari
Cele mai citite

Uneori, problemele cu coloana vertebrală pot cauza dureri în alte părţi ale corpului. Acestea pot fi motivul de ce tratamentele nu au rezultate...
55800 Vizualizari

Gandurile si starile noastre mentale pot avea un efect deosebit asupra celor din jurul nostru. Indiferent ca trimitem un gand cu sau fara intentie,...
31925 Vizualizari

În 1929, un grup de istorici de la Palatul Topkapi din Istanbul, Turcia, au făcut o descoperire fascinantă: un fragment de hartă executată pe o...
28197 Vizualizari

Iubitori ai cafelei, puteţi profita la maximum de beneficiile revigorantei băuturi, dacă învăţaţi cum, când şi câtă să consumaţi....
21746 Vizualizari

Nebunia dusă la extrem a lui Nicolae Ceaușescu nu a născut doar monștri, ci și lucruri pe care le apreciem și astăzi, iată câteva.
20400 Vizualizari