Se întâmplă în Marea Britanie – FAMILIA TRANSGENDER: Fiul s-a făcut fată, iar mama s-a făcut tată…

O mamă din Marea Britanie și-a susținut fiul să-și schimbe sexul. Acum, este mândră că are o fiică, dar asta nu e totul. Fiica sa a determinat-o pe mamă să-și schimbe și ea sexul, iar acum sunt tată și fiică.
Erica House nu a stat în calea hotărârii fiului său de a lua la doar 14 ani un tratament cu estrogen pentru a-și schimba sexul, după cum informează Daily Mail. După doar un an, Corey, fiica transsexuală, se poate mândri că nu mai are o mamă pe nume Erica, ci un tată pe nume Eric, care și el și-a schimbat sexul.
În mod surprinzător, soțul Ericăi a fost de acord cu această mare schimbare în familie, iar relația lor nu a avut deloc de suferit. „Relația noastră este chiar mai puternică decât a fost în cei zece ani de când suntem împreună”, spune el. Sursa: AICI
Nota noastră: Ce este interesant este faptul că dacă vrei să îți schimbi sexul, Statele numite civilizate îți dau tot sprijinul. Dacă, dimpotrivă, te simți femeie într-un corp de bărbat sau bărbat într-un corp de femeie și vrei să faci tratament pentru a-ți adapta tendințele la corpul pe care îl ai, Statele civilizate se vor opune cu îndârjire, pe principiul că homoxexulitatea nu este o boală, deci nu ai ce să tratezi!!! Dar dacă totul este în regulă, atunci de ce atâtea tratamente hormonale pentru a produce modificări radicale în corpul fizic în cazul transexualilor? Nu e asta o probă că ceva nu este în regulă cu corpul acestor oameni? Iar dacă totul este ok pentru a face tratament într-o anumită direcție, nu ar fi ok să se considere la fel de natural să faci tratament și în cealaltă direcție?
Îți recomandăm
Interesante

In doua studii diferite, cercetatorii au demonstrat prezenta unui zacamant urias sub scoarta terestra.
775 Vizualizari

Dopamina este unul dintre cei mai importanti neurotransmitatori care controleaza starea de fericire. In continuare iti prezentam 10 moduri naturale...
1275 Vizualizari

Nu exista nicio frica mai mare decat aceea ca cineva iti poate fura din banda de internet, prin conectarea la routerul tau. Configurarea unui...
797 Vizualizari

Lacul Bokodi, situat în satul Bokod, aflat la aproximativ 80 de kilometri vest de Budapesta, Ungaria, este un lac artificial creat în 1961 de către...
612 Vizualizari

Creierul uman este o structură unică. El este capabil să facă calcule complicate, să genereze idei geniale, ceea ce nu poate realiza intelectul...
731 Vizualizari
Cele mai citite

Uneori, problemele cu coloana vertebrală pot cauza dureri în alte părţi ale corpului. Acestea pot fi motivul de ce tratamentele nu au rezultate...
55972 Vizualizari

Gandurile si starile noastre mentale pot avea un efect deosebit asupra celor din jurul nostru. Indiferent ca trimitem un gand cu sau fara intentie,...
31986 Vizualizari

În 1929, un grup de istorici de la Palatul Topkapi din Istanbul, Turcia, au făcut o descoperire fascinantă: un fragment de hartă executată pe o...
28206 Vizualizari

Iubitori ai cafelei, puteţi profita la maximum de beneficiile revigorantei băuturi, dacă învăţaţi cum, când şi câtă să consumaţi....
21770 Vizualizari

Nebunia dusă la extrem a lui Nicolae Ceaușescu nu a născut doar monștri, ci și lucruri pe care le apreciem și astăzi, iată câteva.
20411 Vizualizari