De ce Oceanul Arctic devine treptat verde?

by Ana Balan on Apr 2, 2017 Știați că 508 Vizualizari

Gheața din Oceanul Arctic devine treptat verde, iar de ani de zile cercetătorii încearcă să-și dea seama care este motivul din spatele acestui fenomen și au găsit o posibilă explicație.

Cercetătorii au descoperit că nuanța verde vine de la plantele marine microscopice, denumite fitoplancton, care cresc sub gheața din mare, conform Science Alert. Însă ipoteza aceasta nu avea inițial prea mult sens, pentru că fitoplanctonul avea nevoie de lumină pentru a-și face fotosinteza, iar sub gheața din mare ar fi mult prea întunecat ca aceste plante acvatice să poată supraviețui și să se poată înmulți.

O echipă de specialiști de la Harvard consideră că a reușit să dea de capătul acestei probleme, iar teoria cu care vine este destul de stranie. Pentru că gheața din mare a scăzut considerabil, ea nu mai este o barieră împotriva luminii soarelui, iar în loc să o reflecte (așa cum făcea până acum), ea absoarbe lumina, facilitând creșterea coloniilor de fitoplancton.

Folosindu-se de modelarea matematică, specialiștii au construit o simulare pe calculator care le poate arăta condițiile gheții din 1986 până în 2015. Aceasta le-a arătat că gheața se subțiază considerabil și se dezvoltă tot mai multe lacuri. Transformarea a permis ca tot mai multă lumină să pătrundă în oceanul care se află dedesubtul gheții.

Dacă acum 20 de ani doar 3-4% din gheața din Oceanul Arctic era suficient de subțire pentru a permite coloniilor de fitoplancton să se dezvolte, în 2015 aproximativ 30% din suprafață prezintă condițiile propice dezvoltării acestor bacterii.

Problema principală a acestei situații este că ecosistemul a cunoscut schimbări majore în ultimii 30 de ani, iar grija cercetătorilor este că dezvoltarea fitoplanctonului ar putea atrage apariția unui set de probleme. Dacă condițiile din Arctic devin primitoare pentru aceste bacterii microscopice, iar dacă acestea din urmă au o predilecție pentru mediul din această zonă, atunci ele nu se vor mai afla la dispoziția acelor creaturi marine care depind de ele ca sursă de hrană.

În final, specialiștii identifică două probleme majore cu ecosistemul din Oceanul Arctic. Pe de o parte ceea ce e îngrijorător este faptul că gheața se topește la un nivel alarmant, iar pe de altă parte problema este că acest fenomen cauzează apariția coloniilor de fitoplancton în zone greu accesibile animalelor marine care au nevoie de ele pentru a supraviețui.

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!