Fenomen neobişnuit pe suprafaţa unuia dintre sateliţii lui Jupiter: Se petrece la fiecare 42 de ore

by Ana Balan on Aug 5, 2016 Știați că 606 Vizualizari

Atmosfera Io, unul dintre cei mai mari sateliţi naturali ai lui Jupter, îngheaţă şi se dezgheaţă de fiecare dată când obiectul cosmic intră în urma planetei gigantice. Fenomenul de răcire extremă durează aproximativ 2 ore, din totalul celor 42 în care Io realizează o orbită completă în jurul lui Jupiter. Este pentru prima dată când oamenii de ştiinţă au reuşit să observe acest proces.

Atmosfera lui Io este compusă, în cea mai mare parte, din dioxid de sulf format în timpul erupţiilor vulcanice de pe Jupiter. Până în momentul de faţă se presupunea că atmosfera lui Io se transformă în gheaţă pe parcursul celor 2 ore în care satelitul se află în umbra planetei, însă nimeni nu a reuşit să demonstreze acest lucru.

Recent, o echipă de astronomi coordonată de Constantine C.C. Tsang a folosit un telescop aflat la sol pentru a observa satelitul natural al lui Jupter. Cu ajutorul acestui dispozitiv, specialiştii au putut emite unde infraroşii, care, odată ajunse în atmosfera lui Io, au fost absorbite de dioxidul de sulf. În acest mod, cercetătorii au putut măsura temperatura de la suprafaţa obiectului cosmic.

S-a demonstrat că, în momentul în care Io se află în spatele lui Jupiter, temperatura de la suprafaţa satelitului scade de la -146 de grade Celsius la -168, făcând ca atmosfera lui Io să îngheţe în proporţie de aproximativ 80%. După cele două ore în care obiectul se află în această stare, dioxidul de sulf din compoziţia atmoseferei se evaporă şi se transformă din nou în gaz.

Oamenii de ştiinţă spun că rezultatele obţinute recent ne vor ajuta să înţelegem mai bine sistemul în centrul căruia se află Jupiter. În acest sens, specialiştii au estimat deja că peste jumătate din dioxidul de sulf propulsat de vulcanii de pe Io ajunge, într-un final, să circule în jurul planetei gigant.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!