VIDEO.Cum a apărut viaţa pe Terra?

by Ana Balan on Aug 23, 2016 Știință 655 Vizualizari

Argumentul se referă la faptul că, până acum, se cunoşteau mult prea puţine informaţii legate de modul în care viaţa pe Pământ este pusă în mişcare.

Vreme de câteva decenii, principala ipoteză privind apariţia vieţii a fost cea legată de formarea ,,supei primordiale", un eveniment în timpul căruia ar fi apărut primele organisme, ca rezultat al unei reacţii chimice declanşate în interiorul unei suprafeţe cu apă caldă. Cercetări recente menţionează însă faptul că viaţa ar fi apărut pe Terra în adâncul oceanelor, în zona aşa-numitelor ,,izvoare hidrotermale"

Un studiu publicat în revista Nature Microbiology sugerează faptul că cel mai vechi strămoş comun al tuturor fiinţelor vii se hrănea cu hidrogen sub formă de gaz, într-un mediu cu temperaturi ridicate, aşa cum sunt izvoarele hidrotermale. Pe de altă parte, ipoteza ,,supei primordiale" susţine că viaţa ar fi apărut în momentul în care o sursă de energie a intrat în contact cu apa de la suprafaţa Terrei, dând naştere primelor molecule simple. Acestea s-au grupat ulterior în structuri de ADN, care, în timp, au stat la baza formării primelor organisme vii. 

 

 

Studii recente făcute pe gene care, cel mai probabil, au fost prezente şi la primele celule vii care au existat pe Terra au arătat că organismele au apărut pentru prima dată pe planeta noastră în zona izvoarelor hidrotermale de mare adâncime. Din interiorul acestor structuri, fluidele alcaline pătrund în apa oceanelor, producând decalaje naturale de concentraţii de protoni, într-un mod similar cu cele care activează toate celulele vii. 

Cercetările realizate recent sugerează că, în primele faze ale dezvoltării organismelor vii, reacţiile chimice de la nivelul celulelor erau impulsionate de aceste variaţii de protoni. Mai apoi, celulele au reuşit să reproducă în mod individual aceste diferenţe, să iasă din aria de activitate a izvoarelor hidrotermale, să colonizeze oceanele şi, în cele din urmă, întreaga planetă. 

Izvoarele hidrotermale sunt singurele structuri naturale cunoscute care ar fi putut constitui locurile de apariţie ale primelor molecule organice. Aeastă ipoteză a fost acceptată în detrimentului celei referitoare la ,,supa primordială", deoarece până acum se cunoşteau foarte puţine informaţii despre principiile care guvernează modul în care viaţa este pusă în mişcare. 

 

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!