TOP ȘTIINȚĂ Principalele noutăți din domeniu anunțate în luna august (FOTO/VIDEO)

by Ana Balan on Aug 27, 2016 Știință 773 Vizualizari

Cunoașterea științifică se diversifică continuu. Zi de zi pe fluxurile de știri ajung informații cu privire la noi descoperiri din diferite domenii, fie că este vorba despre Univers și spațiul cosmic, despre Pământ și biosferă, despre istorie și arheologie sau despre mediu. Prezentăm o selecție a celor mai importante descoperiri din diferitele domenii de cercetare științifică anunțate în cursul lunii august.

Spațiu

NASA are în vedere lansarea unei sonde spațiale pentru a studia un asteroid care în viitor ar putea să ajungă să se ciocnească cu planeta noastră, cu efecte devastatoare, potrivit unui material publicat la începutul lunii de un portal specializat. Asteroidul, denumit Bennu, intersectează orbita Pământului la fiecare 6 ani, iar oamenii de știință au constatat că trece din ce în ce mai aproape de planeta noastră, după descoperirea sa, în 1999. Acest asteroid a deviat cu aproximativ 160 de kilometri de la traiectoria sa din momentul descoperirii. Astfel, în 2135, Bennu va trece printre Pământ și Lună, la "o aruncătură de băț" în termeni astronomici de Terra. NASA vizează lansarea sondei Osiris-Rex spre asteroidul Bennu în luna septembrie. În primul an după lansare sonda va orbita în jurul Soarelui până va acumula suficientă viteză pentru a fi proiectată înapoi spre Pământ, de unde, printr-un efect de praștie și cu viteza sporită încă o dată, va porni spre întâlnirea cu asteroidul Bennu, care, conform calculelor, ar urma să aibă loc în august 2018. Osiris-Rex va petrece un an în apropierea asteroidului, îi va cartografia suprafața și va culege mostre prin aspirare, după care va reveni spre Pământ.

 

La jumătatea lunii august NASA a anunțat că analizează propunerea Moscovei, care intenționează să reducă numărul de cosmonauți de pe Stația spațială internațională (ISS) de la trei la doi. ISS urmează să funcționeze cel puțin până în 2024 și la bordul ei se află de obicei câte șase persoane. Partenerii proiectului sunt Statele Unite, Rusia, Canada, Japonia și Agenția spațială europeană. Măsura ar putea duce la economii și la trimiterea a mai puține nave spațiale de aprovizionare.

Doi astronauți americani de pe Stația Spațială Internațională (ISS) au efectuat la jumătatea lunii o ieșire în spațiu pentru a fixa un nou port de andocare destinat navelor private care vor transporta viitoarele echipaje la avanpostul orbital. Jeff Williams și Kate Rubins au părăsit ISS pentru a fixa modulul "Harmony", un nou port de andocare înalt de un metru și cu o lățime de 1,60 metri. Această piesă construită de Boeing a fost trimisă luna trecută prin intermediul capsulei Dragon a societății americane private SpaceX (Space Exploration Technologies Corporation). O altă piesă de același tip va fi transportată spre ISS în anul 2018. Această piesă va permite în viitor navelor să se gareze în mod automat, fără a fi nevoie de utilizarea brațului robotizat al stației, și să ofere posibilitatea navelor să se branșeze la stație pentru a face schimb de date și de energie electrică.

Tehnologie

China a lansat, în prima săptămână a lunii august, primul său satelit pentru telecomunicații mobile. Satelitul Tiantong-01 va facilita funcționarea unei rețele mobile de telecomunicații care să acopere China, Orientul Mijlociu, Africa și alte zone.

Un adolescent de 15 ani, care a înființat o companie în domeniul cercetării tehnologice inovative, a realizat o aplicație web pentru a-i ajuta pe nevăzători să poată naviga pe internet. În a treia săptămână a lunii august compania Braigo Labs a lansat versiunea beta a serviciului digital care are rolul de a-i ajuta pe cei cu tulburări de vedere sau pe cei care nu văd deloc să poată recunoaște texte scrise pe imagini. Aceasta este prima fază a lansării unei platforme mai ample care are rolul de a face mai facil accesul la internet pentru cei cu probleme de vedere. Serviciul rulează ca o aplicație de internet gratuită, funcționează în peste 50 de limbi de pe mapamond și poate extrage textul din imagini dintr-o varietate de surse.

Un cercetător de la Universitatea de Tehnologie din Polonia a dezvoltat o metodă de criptare a mesajelor secrete prin ascunderea acestora în melodii ale genului trance. Krzysztof Szczypiorski susțin că metoda sa se numește ''StegIbiza''. și a folosit fluctuațiile de ritm pentru a coda mesaje secrete într-un club de muzică dance din Ibiza. El folosește ritmul într-o modalitate similară codului Morse — crește ritmul pentru a obține punctul și reduce ritmul pentru a obține acea linie. Aceste modificări sunt apoi adăugate unui cântec cu ajutorul unui program de calculator similar Apple Logix X Pro. Tehnica este atât de subtilă încât ascultătorii nu pot identifica schimbările ritmului, ascultând doar muzica propriu-zisă la petreceri.

Planeta

Un cutremur de magnitudine 6,2 s-a produs în ultima săptămână a lunii august în centrul Italiei, lângă Perugia, unda de șoc fiind simțită și la Roma. Peste 200 de persoane au murit în urma acestui cutremur potrivit datelor preliminare furnizate de autorități. Cele mai afectate localități sunt Accumoli, Amatrice, Posta și Arquata del Tronto, aflate între Roma și Perugia. Potrivit Institutului Național de Vulcanologie și Seismologie, seismul s-a produs la o adâncime de 4,2 kilometri fiind urmat de mai multe replici puternice.

 

Rechinii de Groenlanda sunt vertebratele cu cea mai mare speranță de viață, putând atinge vârsta de 400 de ani în apele reci ale Arcticii, se arată într-o cercetare dată publicității la jumătatea lunii august. Aceste mamifere subacvatice cresc cu circa un centimetru pe an, iar dezvoltarea lentă contribuie la excepționala lor longevitate. Rechinului de Groenlanda îi trebuie 150 de ani să ajungă la maturitate sexuală, potrivit cercetării în cadrul căreia au fost folosite analize cu carbon 14 efectuate pe lentilele oculare ale unui număr de 28 de femele pescuite accidental. Durata de viață medie a rechinilor de Groenlanda este de circa 272 de ani.

Reducerea numărului de albine provoacă îngrijorare pe plan mondial, potrivit unei cercetări realizate în Marea Britanie pe culturile de rapiță și care a fost publicată la jumătatea lui august. Studiul atrage atenția asupra faptului că există o legătură între diminuarea populațiilor de albine și folosirea anumitor pesticide. Sunt în vizor în special neonicotinoidele, a căror utilizare a fost restrânsă în Uniunea Europeană în 2013 în încercarea de a proteja albinele. Aceste insecte sunt foarte importante atât pentru sănătatea ecosistemelor, cât și pentru producția de alimente, având în vedere polenizarea efectuată de ele.

Istorie și Arheologie

În Bulgaria a fost găsit, la jumătatea lunii august, un mic obiect de aur de 4 milimetri care ar putea constitui o descoperire arheologică de mare importanță, putând fi cel mai vechi obiect de aur provenit de la primele civilizații urbane ce a fost descoperit în Europa și chiar în lume. Obiectul a fost descoperit în situl unui sat preistoric din sudul Bulgariei datând din anii 4500 — 4600 î.e.n. Alături de obiectul de aur, Yavor Boiagiev și echipa sa au mai găsit circa 100 de figurine din ceramică reprezentând păsări, lucru care sugerează că înaripatele ar fi fost venerate de acea populație. 

 

Arheologii bulgari au anunțat în a treia săptămână a lunii august că au descoperit una dintre pictogramele cele mai vechi din lume pe un fragment de ceramică de peste 5.000 de ani, pe care se poate observa un desen care seamănă cu o svastică. Potrivit arheologului Petar Banov, responsabil al muzeului din Pleven, descoperirea a avut loc în apropiere de localitatea Riben (nord-estul Bulgariei). Echipa de arheologi realiza săpături într-un castru roman, când au descoperit la un nivel mai jos ruinele unei așezări anterioare fortificației romane din secolul III.

Medicină

Cafeina își confirmă rolul protector împotriva depresiei, fie că este consumată în cafea sau din alte surse. O echipă de cercetători chinezi de la Universitatea din Qingdao a trecut în revistă cele mai complexe studii realizate pe această temă în perioada 1980 și 2015, cu date privitoare la circa 400.000 de persoane și la legătura dintre cafea și depresie sau între cafeină și depresie. "Consumul de cafea și cafeină se asociază semnificativ cu o reducere a riscului depresiv", potrivit cercetării. Consumul regulat de cafea sau cofeină (față de lipsa consumului) scade acest risc cu circa 25% (în medie). 

 

Toate cele 47 de state africane membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au adoptat în a patra săptămână a lunii august un nou cadru cu privire la modul de a face față malariei de pe continent, maladie care a dus în 2015 la peste 90 la sută dintre decesele din această cauză înregistrate la nivel global. "Statele au convenit asupra unor intervenții și acțiuni specifice pentru a atinge obiectivul unei Africi libere de malarie", a declarat purtătorul de cuvânt al ONU Stephane Dujarric la un briefing. Cu toate că programele anterioare au redus decesele cauzate de malarie în Africa cu 66 la sută din anul 2000 până acum, continentul încă poartă cea mai mare povară a malariei de la nivel global. Boala a afectat 190 de milioane de oameni numai de pe acest continent în anul 2015 și a provocat 400.000 de decese.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!