(VIDEO) Cinci roboţi cu adevărat utili, care ne pot face viaţa mai frumoasă

by Ana Balan on Aug 29, 2016 Știință 718 Vizualizari

În ultimii ani, discuţiile despre roboţi au fost dominate de teama că aceştia ne vor lua locurile de muncă.În timp ce astfel de temeri par să fie întemeiate pentru anumite categorii profesionale, de la muncitori necalificaţi la funcţionari publici şi operatori, se remarcă şi o altă latură a evoluţiei tehnologice: cea care ne poate face viaţa mai uşoară în cele mai surprinzătoare moduri.

Mai multe companii au dezvoltat roboti care îi pot ajuta cu adevărat pe oameni în activităţile lor zilnice, fie că vorbim de treburi casnice şi de sarcini de serviciu, fie că ne gândim la siguranţă sau la sănătate publică.

1. Bucătarul personal
Creat de compania britanică Moley Robotics, Robotic Kitchen reprezintă mai mult decât două mâini dibace în bucătărie.

 

 

Este el însuşi o bucătărie portabilă, cu plită, cuptor, chiuvetă şi ustensile, de care se folosesc cele două braţe robotice. Robotul va fi disponibil din 2017 în mai multe variante, pentru preţuri cuprinse între 15.000 de dolari şi 72.000 de dolari.

Robotul-bucătar a furat meseria de la câştigătorul competiţiei britanice MasterChef Tim Anderson, a cărui abilitate în bucătărie a fost înregistrată în 3D şi însuşită de robot sub forma unor instrucţiuni.

Pentru fericitul posesor al unui astfel de sistem, gătitul este redus la selectarea unei reţete dintr-o bază de tip iTunes.

2. Dronele care salvează vieţi
Dronele autonome dezvoltate de startup-ul Zipline livrează sânge pentru transfuzii şi medicamente în satele mici din Rwanda şi vor opera în curând şi pe teritoriul Statelor Unite. Dronele pot transporta o greutate de aproape un kilogram şi jumătate pe o distanţă de aproximativ 120 de kilometri.

 

 

Spitalele pot plasa comenzi prin intermediul unui SMS, iar comanda le este livrată cu ajutorul unei paraşute. Dronele au o greutate de aproximativ 10 kilograme şi navighează folosind reţele GPS şi celulare. Timpul de livrare este de cel mult 30 de minute.

3. Agentul de pază zburător
Compania Aptonomy din San Francisco a construit un sistem de inteligenţă artificială şi de navigare (numit „Agentul de pază zburător”) care funcţionează pe o dronă folosită frecvent de producătorii de filme, octocopter DJI S-1000+, şi care poate face evadările, jafurile sau spargerile de orice fel imposibile.

 

 

Echipată cu acest sistem, drona poate zbura la altitudini mici, poate evita obstacolele şi poate detecta chipuri şi activităţi umane, în mod automat. În plus, când bateria este pe cale să se consume, drona zboară înapoi la staţia de încărcare.

Dronele au fost deja comandate de o companie din domeniul energiei pentru rafinăriile sale de petrol din zone îndepărtate, unde agenţii de securitate întâmpină dificultăţi în asigurarea pazei.

4. Echipamentul care îţi dă super-puteri
Exoschelet industrial ExoPush al companiei pariziene RB 3D îi poate ajuta pe muncitori să îndeplinească sarcinile foarte solicitante cu mai puţin efort.

 

 

Dezvoltatorii exoscheletului prevăzut cu hamuri şi senzori susţin că echipamentul poate amplifica de zece ori forţa celui care îl poartă, ceea ce înseamnă că acesta va putea munci mai mult, în timp ce va depune un efort mai mic.

5. Robotul care împătureşte haine
Startup-ul californian FoldiMate a atras atenţia multor persoane cu robotul său care împătureşte rufele spălate de două ori mai repede decât un om, în timp ce le calcă şi le împrospătează.

Deşi unii l-au încadrat în categoria invenţiilor de prisos, peste 100.000 de oameni s-au arătat interesaţi de el până acum. Compania va prelua precomenzi începând cu anul viitor şi primele unităţi vor fi livrate în 2018. Robotul va costa între 700 şi 850 de dolari.

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!