Reuşită importantă a fizicienilor. Ce au descoperit aceştia în nucleele planetelor gazoase

by Ana Balan on Sep 23, 2016 Știință 677 Vizualizari

Descoperirea ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine modul în care compuşii rari s-au format pe Terra.

O echipă de cercetători ruşi a descoperit dovezi care indică prezenţa unor compuşi moleculari ,,exotici" în nucleele planetelor gazoase ale Sistemului Solar. Printre subtsanţele chimice care ar putea exista în nucleele lui Neptun, Uranus şi al Europei (unul dintre sateliţii lui Jupiter) se numără acidul carbonic (H2CO3) şi metanul (2CH4:2H2). 

,,Giganţii gazoşi, precum Uranus şi Neptun, sunt compuşi, în cea mai mare parte din carbon, hidrogen şi oxigen. Am descoperit că în nucleele acestor planete s-au format compuşi neobişnuiţi, la presiuni de câteva milioane de atmosfere. Nucleele acestor planete ar putea fi compuse din aceste materiale exotice", susţine unul dintre membri echipei de specialişti, Artem Oganov (Institutul de Fizică şi Tehnologie din Moscova). 

Pentru a identifica compuşii chimice, experţii ruşi au folosit un algoritm cunoscut sub numele de ,,Universal Structure Predictor: Evolutionary Xtallography" sau ,,USPEX". Algoritmul poate prezice modul în care compuşii chimici şi cristalele se formează în diferite condiţii de presiune, iar cercetătorii au hotărât să îl testeze folosind sistemele carbon-hidrogen-oxigen, care stau la baza formării materiei organice şi, drept urmare, sunt comune pe planete precum cele studiate de fizicienii ruşi. 

Oamenii de ştiinţă au descoperit că, la presiuni extrem de mari, cele trei elemente (carbonul, hidrogenul şi oxigenul) formează compuşi chimici foarte rari. De exemplu, la o presiune de 4 gigapascali (aproximativ 40,8 tone pe centimetru pătrat), metanul şi hidrogenul molecular formează ceea ce chimiştii americani numesc ,,cocrystals". La o presiune de 95 de gigapascali, acidul carbonic devine stabil, ceea ce este cu adevărat impresionant, deoarece acest compus chimic este, în mod normal, extrem de instabil. 

Pe parcursul cercetărilor pe care le-au desfăşurat, experţii ruşi au analizat diferite moduri în care sistemele carbon-hidrogen-oxigen se comportă la presiuni de până la 400 de gigapascali. Astfel, specialiştii au putut descoperi aproximativ 125.000 de structuri chimice distincte, ce îi vor ajuta mai apoi să înţeleagă comportamentul compuşilor rari la nivelul nucleului planetei noastre. 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Interesante