De ce nu arătăm în vise la fel ca în realitate

În cazul în care ai remarcat că modul în care arăți în vise nu seamănă prea mult cu imaginea pe care o vezi în oglindă, nu trebuie să te sperii, pentru că e un fenomen normal.
Cercetătorii au descoperit că modul în care apărem în visele noastre este, de fapt, un fel de versiune miniaturală a noastră, care nu se modifică în funcție de ce se întâmplă în viața reală. Noul studiu explică de ce oamenii paralizați sau surzi visează deseori că au un corp perfect sănătos. Astfel, se explică și de ce visăm că zburăm sau că respirăm sub apă.
În cadrul studiului, cercetătorii au încercat să modifice visele participanţilor prin imprimarea unui punct roşu pe mâinile lor, pe care acestora li s-a cerut să se concentreze înainte de a adormi. Experții s-au gândit să testeze astfel legătura dintre versiunea reală a omului și cea din vis, așteptându-se ca punctul roșu să apară imprimat și pe versiunea din urmă. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, potrivit Live Science.
Studiul condus de cercetătoarea Judith Koppehele-Gossel, a avut la bază un experiment mai vechi, în cadrul căruia experții le-au cerut participanților să citească poveşti pe care alte persoane le-au scris despre visele lor. Scopul era să încerce să îşi dea seama care dintre autori s-au născut cu dizabilităţi. Cititorii nu au putut face diferența, ceea ce a confirmat că persoanele cu dizabilităţi nu au în vis o imagine a sinelui care coincide într-o proporție foarte mare cu realitatea.
În cadrul noului studiu, s-au luat 10 voluntari, cărora li s-a cerut să păstreze evidența viselor. La început, li s-a dat o cerință simplă, și anume să noteze doar ceea ce îşi aminteau. După ce au procedat astfel cu 10 vise consecutive, cerința a devenit mai complexă.
Voluntarilor li s-a cerut să îşi privească mâna dreaptă timp de două minute înainte de a adormi, apoi să noteze din nou ce visează, tot în cazul a 10 vise consecutive. În a treia etapă a studiului, li s-a aplicat un punct roşu pe mâna dreaptă și li s-a cerut să îl privească în fiecare seară înainte de a adormi pentru ca, evident, să povestească dacă s-a schimbat ceva în vis.
Cercetătorii au vrut să afle astfel dacă activitățile din timpul zilei afectează visele, iar concluzia a fost că impactul nu este atât de mare pe cât s-ar aștepta oricine. Cât despre imaginea sinelui în vis, aceasta este limitată de un model standard, valabil atât în cazul persoanelor sănătoase, cât și în cazul celor cu dizabilități. Practic, oamenii au, în timpul visului, conștiința existenței propriului corp, dar această versiune coincide rareori cu cea din realitate.
Îți recomandăm
Interesante

Cutremurul e unul dintre dezastrele naturale de care omenirea se teme şi pe care nu-l poate controla în niciun fel. Până acum. Specialiştii spun că...
570 Vizualizari

Istoria Chinei datează de câteva mii de ani. Guvernul și organele speciale ale țării monitorizează cu atenție monumentele istorice, restaurarea...
602 Vizualizari

Îngropat adânc în interiorul unei vulcan stins din Australia de Vest, neobișnuitul mineral violet pe care cercetătorii l-au descoperit din...
694 Vizualizari

Descoperirea a avut loc în largul coastei Californiei de Sud, pe fundul oceanului. Specialiștii din cadrul Ocean Exploration Trust se aflau pe...
777 Vizualizari

De la faptul că sângele păstrează cofeina timp de câteva ore până la rolul acesteia în agricultură, cofeina ascunde o serie de lucruri interesante...
995 Vizualizari
Cele mai citite

Uneori, problemele cu coloana vertebrală pot cauza dureri în alte părţi ale corpului. Acestea pot fi motivul de ce tratamentele nu au rezultate...
56158 Vizualizari

Gandurile si starile noastre mentale pot avea un efect deosebit asupra celor din jurul nostru. Indiferent ca trimitem un gand cu sau fara intentie,...
32066 Vizualizari

În 1929, un grup de istorici de la Palatul Topkapi din Istanbul, Turcia, au făcut o descoperire fascinantă: un fragment de hartă executată pe o...
28216 Vizualizari

Iubitori ai cafelei, puteţi profita la maximum de beneficiile revigorantei băuturi, dacă învăţaţi cum, când şi câtă să consumaţi....
21789 Vizualizari

Nebunia dusă la extrem a lui Nicolae Ceaușescu nu a născut doar monștri, ci și lucruri pe care le apreciem și astăzi, iată câteva.
20421 Vizualizari