(FOTO) Va urma o „mini eră glaciară”: Oamenii de ştiinţă ne spun să fim pregătiţi pentru aceasta

by Ana Balan on Nov 12, 2016 Știință 687 Vizualizari

Mai mulţi cercetători avertizează că e posibil să urmeze o „mini era glaciară”, cu ierni extrem de reci.

Astronomii au observat că în această perioada activitatea Soarelui a ajuns la minimum, adică nu mai sunt observate pete şi furtuni solare. Acest lucru determină pe Pământ o vreme mult mai rece decât ar fi normal.

Valul de frig cu care se confruntă mai multe state în ultimele luni este o dovadă în plus că această tendinţă se menţine timp mai îndelungat. Dacă va continua, atunci planeta noastră va trece printr-o mini eră glaciară, spun cercetătorii de la Vencore Weather, citaţi de Daily Mail.


 

Soarele se apropie de un nou minimum al ciclului său, lucru care este însă cât se poate de normal. Un ciclu solar durează 11 ani, perioadă în care există un maximum de activitate, caracterizat prin furtuni solare puternice, şi un minimum de activitate, când nu sunt observate pete solare.

În prezent, ne aflăm în cel de al 24-lea ciclu solar, care a început în anul 2008 şi care se apropie de perioada sa de minimum.

Deşi neplăcute, perioadele foarte friguroase nu sunt anormale şi au mai existat în decursul istoriei. Cea mai cunoscută „mini eră glaciară” a durat din secolul al XIV-lea până în secolul al XIX-lea. Nordul Europei a cunoscut atunci ierni extrem de reci, iar marile râuri au îngheţat complet.

Nu se ştie cât va dura noul minimum de activitate solară. Cea mai lungă perioadă de acest fel cunoscută până acum a durat 70 de ani, din 1645 până în 1715.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!