Drumul către stele: începuturile astronomiei și pașii mitologici către călătoria în spațiu (I)

by Ana Balan on Jan 15, 2017 Știință 436 Vizualizari

Călătoria în spațiu este un domeniu ce a luat naștere abia în ultimul secol, dar privirile oamenilor au fost ațintite către cer încă din cele mai vechi timpuri.

Istoria civilizației umane este strâns legată de observațiile pe care omul le-a făcut, de-a lungul timpului, cu privire la cer. Civilizații întregi au avut la bază astfel de elemente, iar progresele făcute de omul preistoric și de cel antic au fost mai însemnate decât par în zilele noastre.

Încă de acum aproape 40.000 de ani, omul a urmărit fenomenele astronomice, existând oase pe care apar marcaje cu fazele lunii. De asemenea, putem afirma despre calendarele pe care le folosim în prezent că au la origine calendarul Warren Field, creat acum aproximativ 10.000 de ani. De-a lungul a 6.000 de ani, acesta a fost modificat constant, pentru ca fazele lunii și anul solar să rămână sincronizate. Există multe alte construcții de acest fel în întreaga lume, apărute încă dinaintea primelor civilizații umane, care arată cât de mare a fost interesul omului pentru ceea ce se află în stele.

Cum ”se visa” la călătoria în spațiu

Ultimii 25 de ani ne-au schimbat radical percepția cu privire la omul preistoric, prin prisma artefactelor astronomice în diverse zone ale lumii. Chiar și omul preistoric avea cunoștințe de matematică și de astronomie, diverse fenomene fiind înțelese încă de atunci. La acea vreme, însă, este mai indicat să vorbim de arheoastronomie, care este mai degrabă tratează simbolistica și interpretările culturale ale fenomenelor astronomice întâlnite. Drumul către stele a fost imaginat încă de acum aproximativ 15.000 de ani, conform unor estimări, prin prisma ”vânătorii cosmice”. Acest concept reprezintă o serie de mituri în care un animal vânat, de obicei un urs sau un elan, este rănit, iar după moarte, acesta ajunge în cer, unde se transformă în cele patru stele ce formează patrulaterul Carului Mare. Uneori, oamenii ”au ajuns” ei înșiși între stele, fiind de obicei, asociați cu cele două stele ce formează ”mânerul” Carului Mare.

Prima civilizație ce a studiat astronomia așa cum o știm în lumea occidentală de astăzi este cea babiloniană. Aceștia au aplicat principii matematice pentru a ilustra diferența duratei zilelor de-a lungul anului solar. În timpul domniei lui Nabonassar (747 – 733 î.e.n.) s-au făcut cele mai mari progrese în domeniul astronomiei, descoperindu-se, printre altele, ciclul de 18 ani al eclipselor lunare. Progresele făcute în Mesopotamia au reprezentat baza astronomiei din Grecia antică, din astronomia indiană clasică, din cea islamică, dar și din cea a Europei de vest.

Strămoșul calculatorului astronomic

Egiptenii oferă încă o dovadă importantă cu privire la dezvoltarea astronomiei, încă de acum 5000 de ani. Piramidele construite de aceștia erau aliniate după Steaua Polară, atunci steaua Thuban, din constelația Draco. Astronomia era importantă și în ceea ce privește sărbătorile egiptenilor. De asemenea, chinezii țineau jurnale foarte amănunțite cu privire la observațiile astronomice pe care le făceau, începând de acum 2600 de ani și continuând până în secolul al XVII-lea, când astronomia vestică și telescopul au ajuns aici. Chinezii erau capabili să prezică eclipsele cu precizie.

Grecii antici și-au dezvoltat astronomia ca o ramură a matematicii, ducând-o la un nivel foarte complex. Aceștia dezvoltaseră încă de acum 2400 de ani un model care arată cum se rotesc planetele. Plato și Aristotel au fost mai puțin interesați de aspectele matematice ale astronomie, concentrându-se pe filozofie. Plato descria Universul ca un corp sferic divizat în cercuri, pe care planetele se roteau în jurul Pământului, antrenate de un ”suflet al lumii”, în vreme ce Aristotel vedea Universul ca pe un corp alcătuit din sfere concentrice; modelul cosmologic elaborat de acesta a fost dominant, în diverse forme, până în secolul al XVI-lea. Prima încercare de folosire a unui sistem heliocentric îi aparține lui Aristarchus din Samos, deși doar fragmente din descrierea sa au supraviețuit.

Probabil cel mai faimos artefact din astronomia greacă îl reprezintă mecanismul Antikythera, un dispozitiv mecanic de observație astronomică. Acesta este primul strămoș al calculatorului astronomic, fiind renumit pentru folosirea unui diferențial, despre care se credea că a fost inventat abia în secolul al XVI-lea. De asemenea, dimensiunile pieselor îl aduc la același nivel de complexitate cu cel al unui ceas din secolul al XVIII-lea.

La capitolul locuri faimoase trebuie menționat și Stonehenge, unul dintre cele mai cunoscute locuri din Marea Britanie. Ansamblul de pietre dăinuie de aproximativ 5000 de ani și a jucat rol de calendar astronomic în perioada preistorică, având încă multe enigme pentru oamenii de știință.

Drumul către stele se va materializa doar milenii mai târziu, dar asta nu înseamnă că omul preistoric și cel antic nu și-au ațintit privirile către bolta cerească, visând la călătoria în spațiu. Încă de la mitul vânătorii cosmice avem ideea că omul ar putea ajunge în spațiu, cu mult înainte de inventarea scrisului sau a altor științe.

De fapt, astronomia este cea mai veche dintre științele naturale. Până la primele tentative de zbor în spațiu, omul trebuie întâi să se desprindă de la sol, iar asta va mai dura ceva. Cu toate acestea, urmează să descoperim și progresele făcute începând cu perioada medievală în sfera astronomiei, iar despre astea vă vom vorbi săptămâna viitoare.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!