(STUDIU) Legătura dintre încălzirea globală, diabet și obezitate: Iată noile descoperiri

by Ana Balan on Apr 4, 2017 Știință 570 Vizualizari

Studii recente arată că între epidemia de obezitate şi diabet de tip 2 din ultimele două decenii şi încălzirea globală ar putea exista o legătură despre care nu se ştia până acum.

Potrivit oamenilor de ştiinţă olandezi, la fiecare grad Celsius în plus se înregistrează o creştere cu 100.000 de noi cazuri de diabet, iar asta doar în Statele Unite, scrie webmd.com.

Conform autorului cercetării, temperaturile scăzute ajută la activarea grăsimii maro, care previne rezistenţa la insulină, hormonul care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor şi mineralelor din organism, informează CSID.

„Scopul grăsimii maro este de a accelera arderile şi de a creşte temperatura corpului, care este esenţială în perioadele cu temperaturi scăzute”, explică Lissane Blauw, autorul principal al studiului.

Astfel, se poate face legătura între schimbările climatice şi creşterea semnificativă a cazurilor de obezitate şi diabet.

Chiar dacă studiul nu relevă o legătură de tip cauză-efect, autorul acestuia consideră că este totuşi un aspect de luat în seamă şi de cercetat în profunzime.

Un alt studiu confirmă într-o anumită măsură această teorie. În urma unor teste realizate pe bolnavi de diabet de tip 2, a reieşit că expunerea acestora la temperaturi relativ scăzute, pe o perioadă de 10 zile, a dus la o îmbunătăţire a rezistenţei la insulină, adică organismul acestor persoane utiliza mai eficient insulina.

În 2015, la nivel mondial erau peste 415 milioane de oameni diagnosticaţi cu diabet de tip 2, iar până în 2040 se estimează că acestora li se vor adăuga cel puţin 200 de milioane de cazuri.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!