Descoperire șocantă: Au fost detectate „entități” invizibile cu ochiul liber, deasupra Pământului

by Ana Balan on Jun 6, 2017 Știință 387 Vizualizari

Deși pare greu de crezut, în ultima ediție a Jurnalului American de Fizică, dr. Ruggero Santilli, un expert în matematică, cosmologie, fizică și fost nominalizat pentru premiile Nobel în fizică și chimie, declară că folosindu-se de un nou tip de telescop a reușit să detecteze, pentru prima oară în istorie, „entități” în mediul nostru terestru, care sunt invizibile spectrului vizual al omului.

 Nu este pentru prima dată când se ia în calcul o asemenea ipoteză. Anul trecut, cei de la Universitatea din Sydney, au descoperit existența unor „tuburi” de plasmăgigantice, invizibile pentru ochiului liber, care se deplasează la sute de kilometri deasupra Pământului, descoperire privită cu scepticism de lumea științifică.

Dr. Santilli a dezvoltat un nou tip de telescop capabil să observe lumina emisă de antimaterie. Potrivit omului de știință, această formă de lumină are un indice de refracție negativ, necesitând lentile concave pentru a fi observată, diferite de lentilele tradiționale convexe folosite de telescoapele convenționale ale lui Galileo.

 Invenția telescopului refractor este atribuitǎ lui Galileo Galilei, care a arătat prima aplicație în Veneția în anul1609. Însă primele lentile au fost construite în 1607 de către artizani olandezi, care le-au aplicat instrumentelor rudimentare cu putere de rezoluție foarte mică.

Dr. Santilli a susținut încă din 2014 că în Universul nostru există întregi galaxii sau„raze” cosmice din antimaterie. Aceste rezultate ale deducțiilor sale au fost publicate în revista Clifford Algebre și Aplicațiile lor, din 2014. Însă acum, cu ajutorul acestui telescop este convins că a făcut o descoperire mult peste așteptări și dincolo de orice imaginație.

În urma primei sale runde de observații, acesta a identificat două tipuri diferite de entități terestre invizibile (ITES). Ambele tipuri au fost verificate independent de colegii săi ulterior, iar existența lor a fost dezvăluită pentru prima dată la o prelegere susținută la convenția Internațională de Astronomie de la St. Petersburg din data de 25 septembrie 2015.

El definește primul tip -ITE 1 ca entități care nu sunt vizibile pentru ochiul uman sau pentru instrumente optice convenționale cu lentile convexe, dar sunt pe deplin vizibile prin telescoape concave. Dr. Santilli constată că entitățile se mișcă încet, rotindu-se. El notează că „emisiile de lumină antimaterie nu înseamnă că entitatea este formată din antimaterie.”. Acesta este de părere că există mult mai multe tipuri de entități invizibile, iar timpul și cercetările aprofundate ni le vor dezvălui pe toate.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!