Experţii au descoperit, într-o banală bucată de sticlă, o nouă stare a materiei

O dezbatere veche de 30 de ani a reluat amploare deoarece fizicienii au descoperit o nouă stare misterioasă a materiei într-o banală bucată de sticlă.
Descoperirea realizată de către fizicianul Sho Yaida, din cadrul Universităţii Duke, prezintă o fază de tranziţie nedetectată până în prezent la materialele din viaţa reală, informează Science Alert.
„Am obţinut dovezi ale tranziţiei, descoperire pe care ne-a fost teamă să o facem publică în mare parte din cauza comunităţii ştiinţifice care a infirmat existenţa acesteia, anterior”, a afirmat Patrick Charbonneau.
Misterul se bazează pe faptul că în momentul în care experţii au privit sub microscop un cristal au observat o mulţime de atomi aranjaţi în perfectă ordine, simetric. Însă, în momentul în care au observat sub microscop o bucată de sticlă, au descoperit că atomii din aceasta sunt poziţionaţi haotic. Atunci când Yaida şi echipa sa au investigat fenomenul au realizat că structura internă este mult mai ciudată decât şi-ar fi imaginat. Materialul trecea printr-o fază de tranziţie stranie la temperaturi joase ce provoca o nouă stare a materiei.
Conform calculelor experţilor, noua stare infleunţează modul de interacţiune al materialului cu sunetul sau căldura, precum şi momentul în care acesta va ceda sub presiune. Noua stare este cunoscută cu denumirea de ruperea simetriei, aceasta a fost demonstrată anterior, însă doar prin intermediul sistemelor ipotetice care au peste şase dimensiuni. În rezent experţii au reuşit, însă, să demonstreze existenţa sa în obiectele reale cu trei dimensiuni spaţiale.
Bazându-se pe calculele efectuate, echipa a descoperit că în cazul sticlei, la o temperatură joasă, atomii din material se aranjează în diferite configuraţii. Este vorba de un tip de aranjament simetric, replică a ruperii simetriei astfel fiind realizate o mulţime de modele.
Îți recomandăm
Interesante

Din păcate din cauza rutinei coditiene ajungem să rămânem blocați în același loc pentru o perioada lungă de timp, fără a reuși să vizităm locuri...
1665 Vizualizari

În fiecare zi se descoperă tot mai multe lucruri fascinante despre corpul uman. Complexitatea cu care funcționează nu încetează să impresioneze....
666 Vizualizari

Cele mai bune alimente, care ne mentin corpul sanatos, sunt usturoiul, ceapa si prazul. Usturoiul este alimentul care a fost folosit cel mai dres...
735 Vizualizari

Cercetătorii din Marea Britanie au descoperit un supliment care poate ameliora pofta de alimente bogate în calorii, precum pizza şi gogoşile.
982 Vizualizari

De câte ori s-a întâmplat să ajungem într-un oraș „nou” cu mașina personală fără să avem GPS sau fără ca acesta să fie actualizat și astfel să...
842 Vizualizari
Cele mai citite

Uneori, problemele cu coloana vertebrală pot cauza dureri în alte părţi ale corpului. Acestea pot fi motivul de ce tratamentele nu au rezultate...
56158 Vizualizari

Gandurile si starile noastre mentale pot avea un efect deosebit asupra celor din jurul nostru. Indiferent ca trimitem un gand cu sau fara intentie,...
32066 Vizualizari

În 1929, un grup de istorici de la Palatul Topkapi din Istanbul, Turcia, au făcut o descoperire fascinantă: un fragment de hartă executată pe o...
28216 Vizualizari

Iubitori ai cafelei, puteţi profita la maximum de beneficiile revigorantei băuturi, dacă învăţaţi cum, când şi câtă să consumaţi....
21789 Vizualizari

Nebunia dusă la extrem a lui Nicolae Ceaușescu nu a născut doar monștri, ci și lucruri pe care le apreciem și astăzi, iată câteva.
20421 Vizualizari