Empatia – o atitudine care ne apropie sau ne desparte de ceilalţi? Cum recunoaştem empatia?

by Ana Balan on Nov 24, 2017 Știință 114 Vizualizari

Empatia este o atitudine conştientă sau inconştientă? Raţională sau instinctivă? Empatizăm cu cei care ne seamănă sau cu cei complet diferiţi? Va deveni empatia, având în vedere semnele tot mai vizibile, in diverse contexte sociale, familiale si familiare, culturale, ale redescoperirii acestui concept, cel puţin la nivel formal, valoarea care va salva secolul al XXI-lea şi pe fiecare dintre noi în parte?

Empatia, reactie spontana

A trăi într-o comunitate înseamnă a trăi alături de ceilalţi, pe cât posibil într-o manieră armonioasă, condiţie sine qua non a stării de bine. A avea, a simţi empatie pentru cineva, a fi empatic/empatetic într-o împrejurare sau alta au devenit expresii tot mai des folosite, fenomenul “empatiei” preocupându-i şi pe psihologi, si pe specialiştii în neurostiinte, pe transumanisti, pe cei din management, pe analiştii istoriei contemporane, pe sociologi, antropologi, esteticieni, teologi etc., deşi această dimensiune existenţială umană – empatia – are o istorie îndelungată, cât cea de la filosofii antici la androizii de astăzi.

De câte ori nu auzim în jurul nostru sau poate chiar noi cerem cuiva: “Pune-te în locul meu!” – şi credem că se poate acest lucru sau trebuie să recunoaştem că nu se poate întotdeauna, eforturile în acest sens, dorinţa, victoria sau eşecul subordonându-se ideii de empatie.

Ce este empatia?

Ce este empatia?

Cuvântul empatie (stict etimologic, din grecescul en – “în interior” şi phatos – “suferinţă”/”simtire”) este un termen care numeşte capacitatea de a recunoaşte, de a trăi, de a împărtăşi sentimentele altcuiva, de tristeţe sau de bucurie, indiferent că acestea sunt sau nu exprimate explicit, şi fără de care o persoană nu poate fi capabilă nici de compasiune, adică de o reacţie emoţională la suferinţa altcuiva. În limbajul curent, empatia este numită adesea prin expresia “a te pune în locul celuilalt” şi nu trebuie confundată nici cu altruismul, nici cu reactia de compasiune, nici cu simpatia, adică partajarea unor sentimente sau emoţii asemănătoare.

Termenul a fost creat de filosoful german Robert Vischer, în teza sa de doctorat despre Einfühlung (literal, “simpatie estetică”), pentru a denumi empatia estetică, adică modul de relaţionare a unui subiect cu o operă de artă, şi reluat de psihiatrul şi filosoful Karl Jaspers, apoi de Sigmund Freud, “părintele psihanalizei”, pentru a descifra resorturile noastre interioare în toată complexitatea lor.

Geoffrey Miller despre empatie

Psihologul american Geoffrey Miller, în cartea “The Mating Mind: How Sexual Choice Shaped Human Nature”, publicată in anul 2000, susţine că empatia a devenit o formă de manisfestare a omului pentru că “a te pune în locul cuiva” pentru a înţelege cum gândeşte şi, eventual, pentru a reacţiona, constituie un factor important de supravieţuire într-o lume în care omul este în competiţie permanentă cu omul. Mai mult, Miller consideră că în felul empatic de a atribui “personalitate”, viată, la aproape tot ce există, animat sau inanimat, trebuie căutată şi originea unor unor forme religioase antice, precum animismul (convingerea că oamenii şi lucrurile şi natura sunt animate de un spirit, de o forţă vitală, manifestare a spiritelor defuncte sau a zeilor) şi panteismul (care înţelege Divinitatea ca fiind răspândită peste tot, în tot ce există, şi nu o entitate distinctă).

În secolul al XX-lea, empatia a devenit un concept major si în teoria spiritului, adică acel proces care îi permite unui individ să recunoască un tip de stare mentală, în cazul lui sau al altei persoane, altfel spus, procesul prin care cineva este capabil să teoretizeze o stare de spirit – intenţie, dorinţă, cunoaştere etc. – raportându-se la sine sau la o proiecţie a sa. În cercetările recente, se face distincţia între empatia emoţională, referitoare la capacitatea de a înţelege stările afective ale celorlalţi, şi empatia cognitivă, referitoare la înţelegerea stărilor mentale.

Cum ştiţi dacă sunteţi o persoană empatică?

Treptele empatiei

A fi o persoană empatică înseamnă mai mult decât a fi sensibil. Empaticii pot percepe senzaţiile fizice şi impulsurile afective, spirituale ale altor persoane, ştiind intuitiv motivaţiile şi intenţiile lor. Empatia nu este o trăsătură de caracter care să se poată învăţa. Iată câteva aspecte care vă pot ajuta să înţelegeţi dacă sunteţi sau nu o persoană empatică:

Empaticii, indiferent de profesie sau loc de muncă, pun extrem de multă pasiune în ceea ce fac şi sunt gata să ajute cu tot devotamentul. Sunt imaginativi, creativi, foarte expresivi în cuvinte şi în gesturi, pot accesa forme de cunoaştere subtilă.

Sunt sensibili la scenele încărcate emoţional pe care le pot vedea la televiziune, în filme, jurnale, videouri, emisiuni etc.

Persoanele empatice au dificultăţi în a se manifesta faţă de ignoranţi, faţă de cei limitaţi spiritual sau faţă de cei lipsiţi de compasiune, în general evitându-i din instinct .

Empaticii pot construi bariere emoţionale în privinţa lor, adesea se izolează, în timp ce ceilalţi nu le înţeleg modul de a gândi sau de a simţi.

Chiar şi persoanele străine se simt atrase de empatici ca de un magnet şi constată cu surprindere că se pot exprima în faţa lor, despre probleme personale, cu multă uşurinţă.

Empaticii se pot manifesta surprinzător, chiar contradictoriu, pentru cei din jur, fie să fie extrovertiţi, glumeţi, în momentele bune, fie să aibă enervări teribile sau tristeţi copleşitoare, la intervale scurte de timp. Dacă un empatic nu îşi cunoaşte această capacitate, poate să treacă prin stări apăsătoare, deprimante.

Sunt fascinaţi de visele lor, în care găsesc întotdeauna semnificaţii de luat în seamă, au frecvent senzaţia de deja-vu şi pot să treacă prin experienţe de cunoastere paranormală.

Nu încercaţi să trişaţi empaticii, ei vă “citesc”cel mai bine intenţiile!

Empaticii citesc gandurile

Persoanele empatice sunt extrem de puternice când este vorba de a “citi” gândurile, sentimentele, intenţiile celor din jur. Intuiţia este a doua lor natură. Ştiu când cuiva îi este frică, minte, se preface sau flatează doar pentru a obţine un avantaj. Ei ştiu pur şi simplu. Faţă de o persoană empatică, singura şansă este sinceritatea, mai ales că ştie să asculte şi să fie foarte generoasă.

De asemenea, persoanelor empatice le sunt indiferenţi oamenii superficiali, nu agreează discuţiile de complezenţă şi nici complimentele de circumstanţă. Nu complimentaţi un empatic pentru a-i câştiga afecţiunea, rezultatul va fi invers decât cel scontat.

Puteţi avea încredere într-o persoană empatică dacă vă va spune că sunteţi pe un drum greşit. Puteţi fi siguri că un astfel de om ştie să vă aprecieze şi calităţile, dar să vă identifice corect şi defectele.

Dacă sunteţi o persoană empatică, protejaţi-vă în faţa oamenilor falşi!

Empaticii simt imediat falsitatea şi ura, mai ales cea din urmă fiind un sentiment negativ extrem de puternic, generându-le empaticilor, pe loc, o stare de inconfort, pe care nu o pot ignora pur şi simplu. De multe ori, dacă eşti o persoană empatică, nu este posibil să eviţi astfel de situaţii decât aplicând câteva reguli de protecţie, de felul acestora:

  • În pofida faptului că a-i ajuta pe ceilalţi este o atitudine extrem de generoasă, sunt cazuri în care este necesară detaşarea de nevoile altora, trăgând linie şi urmându-ţi propria cale şi propriile aspiraţii. Neputinţele altora nu trebuie să devină şi ale tale.
  • Exprimarea categorică a punctului de vedere, chiar dacă nu este convenabilă pentru alţii. Un “nu” categoric şi justificat este mai sănătos decât un “da” de circumstanţă.
  • Nu trebuie să mulţumeşti pe toată lumea, acest fapt îţi poate consuma în mod inutil energia, forţa vitală şi buna dispoziţie.

Cum putem deveni mai empatici?

Empatia si armonia cu cei din jur

Multi dintre cei care posedă în mod natural această calitate ar vrea să o atenueze, neştiind să gestioneze cu înţelepciune încărcătura afectivă care vine spre ei. Dar studiile şi experimentele au arătat că, dezvoltând empatia, se ameliorează relaţiile şi capacitatea noastră de adaptare la o lume, cea de astăzi, în care este la fel de important să ai un IQ ridicat, dar şi o inteligenţă emoţională pe măsură. Pentru a ne cultiva empatia, care, dacă nu s-a manifestat, poate exista latent in noi, ca disponibilitate, psihologii recomandă:

  • Să acceptăm diferenţele de comportament, de gândire, de opinie.
  • Să ne deconectăm măcar uneori de la spiritul nostru critic, fiind dificil să manifeşti empatie în condiţii tensionate.
  • Să ne dezvoltăm/exersăm intuiţia, să învăţăm să simţim emoţiile fără judecaţi de valoare.
  • Să ne îngropăm ego-ul exacerbat şi să nu ne mai comparăm mereu cu cei din jur.
  • Să cultivăm spiritul de observaţie. Empatia nu este manifestarea unei magii, se bazează pe observarea gesturilor, a limbajului, a tonalităţii vocii, a expresiilor feţei etc.

Empatia şi neurostiintele – neuronii oglindă

Neuroni oglinda

Diverse statistici arată că 15-20% din populaţia lumii este empatică, având un comportament marcat în mai mare măsură de sensibilitate şi emoţie, în comparaţie cu ceilalţi. Cercetări recente, bazate pe scanări ale creierului şi pe diverse tehnici de feedback emoţional, i-au condus pe oamenii de ştiinţă spre descoperiri uimitoare în privinţa empatiei.

Creierul persoanelor empatice arată altfel decât al celor care nu au această capacitate. Mai mult, există regiuni ale creierului care se activează în momentele de empatie şi care pot fi stimulate voluntar, prin concentrarea asupra sentimentelor de afecţiune, tandreţe, ceea ce influenţează semnificativ comportamentul social.

Neuronii oglindă sunt cei responsabili de manifestarea empatiei. Aceştia au fost descoperiţi întâmplător, în anii 1990, de către medicul şi biologul italian Giacomo Rizzolatti, director al departamentului de neurostiinte, al Facultăţii de medicină din Parma. Neuronii oglindă se activează nu numai când îndeplinim o acţiune, ci şi când observăm aceeaşi acţiune efectuată de altcineva, ceea ce ne permite să o înţelegem si să fim capabili să o repetăm. În mod similar funcţionează acest mecanism neuronal şi când este vorba de emoţii sau intenţii sau de învăţarea comportamentelor prin imitaţie.

Neuronii oglindă explică de ce atunci când observăm emoţia altora simţim aceeaşi emoţie, cu anumite nuanţe induse de relaţia sau detaşarea noastră în raport cu ceea ce observăm. Simţim ceea ce vedem, adică suntem empatici.

O astfel de descoperire în neurostiinte deschide noi căi şi în identificarea cauzelor şi în tratamentul autismului, cei care suferă de o astfel de boală manifestând o receptivitate scăzută faţă de realitatea din jur.

Persoane empatice

Empatia, pentru cei care au această capacitate, poate fi trăsătura care îi individualizează, îi apropie şi îi detaşează în acelaşi timp de cei din jur. Pentru cei care nu o au sau, poate, nu au descoperit-o încă, apropierea de empatici este o şansă de a deveni mai deschişi, mai toleranţi, mai profunzi în felul de a gândi şi de a simţi, de a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă, un fel de a exersa inteligenta emoţională, fără de care omul nu ar fi decât un mecanism “programat” să trăiască.

Jeremy Rifkin, economist, eseist, specialist în prospective economice şi ştiinţifice, într-o carte numită “The Empathic Civilization” (2010), remarcă faptul că ruptura între viziunea noastră asupra lumii şi a viitorului acesteia şi incapacitatea oamenilor de a-şi realiza intenţiile îşi are cauza în conştiinţa umană. Doar o conştiinţă altruistă şi o atitudine empatică faţă de semeni, un nou fel de a gândi şi de a acţiona ar putea salva omenirea şi pe fiecare dintre noi de la înstrăinarea de noi înşine, de ceilalti şi de adevăratele valori, care sunt, până la urmă, proiecţii ale interiorităţii noastre. Empatia ne poate ajuta sa menţinem echilibrul fragil dintre afect, gândire, spirit, dintre noi si lumea care ne provoacă in atât de diverse feluri, in fiecare zi.

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!