Descoperire de ultima oră: Organele au memorie celulară

by Ana Balan on Dec 21, 2017 Știință 237 Vizualizari

Transplantul de organe este un lucru obișnuit în lumea medicală. Un donator și un receptor, de cele mai multe ori nu se cunosc. Lumea științifică a fost interesată de ceea ce se întâmplă cu receptorul după efectuarea transplantului, dincolo de compatibilitatea cu organul transplantat.

S-a ajuns la concluzia că organul supus transplantului are memorie celulară. În majoritatea cazurilor, cei supuși transplantului au avut schimbări de comportament, de gusturi, au dezvoltat brusc alte obiceiuri.

Ziarul Daily Mail a prezentat cazul unui bărbat care în urma unui transplant a beneficiat de inima unui tânăr mort într-un accident. Imediat după ce și-a revenit din operație bărbatul a comandat hamburgheri, mâncarea preferată a tânărului mort.

Într-un alt caz, o fetiță care a beneficiat de inima unui băiat evreu, a cerut un anumit tip de bomboane evreiești, despre care nu avea cunoștință înainte de operație. Respectivele bomboane erau preferatele băiatului decedat.

În alte cazuri transformările au fost mult mai puternice. Receptorii au devenit interesați de domenii de activitate ale defuncților, au deprins alte gusturi artistice, alte valori morale, identice cu cele ale donatorilor.

Doctorul Paul Pearsal a efectuat un studiu pe subiecții receptori și a ajuns la concluzia că la 30% dintre aceștia au fost înregistrate schimbări de personalitate, mai ales în cazul transplantului de inimă.

Un caz șocant a fost cel al unei fetițe care după transplantul de inimă a început să aibă coșmaruri recurente despre modul brutal în care fusese ucisă donatoarea. Fetița putea să descrie locul crimei, modul cum fusese ucisă donatoarea și chiar a descris fizionomia criminalului. Poliția a redeschis cazul, iar criminalul a fost arestat.

Într-un alt caz, receptorul vorbea despre prietenul lui donator, căruia îi dăduse și un nume și îl descria fizic cu mare precizie, cu toate că nu-l cunoștea.

Conform teoriei sistemelor vii, toate celulele vii posedă memorie și subsisteme funcționale. Ele depozitează informație și energie. Mult timp s-a crezut că memoria este depozitată numai în creier. În realitate, lucrurile nu stau astfel. Fiecare celulă stochează amintiri, senzații, gusturi și alte aspecte esențiale unei persoane.

După modelul Universului Holografic, întreaga personalitate a donatorului se continuă în fiecare celulă sub formă de energie. În acest caz, putem vorbi despre amintiri celulare. 90% dintre ele sunt inconștiente. Primim amintiri de la tată, de la mamă, dar și de la donator în cazul unui transplant.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!