De ce sunt copiii şi adolescenţii adesea lipsiţi de motivaţie?

by Ana Balan on Apr 19, 2016 Știință 609 Vizualizari

De ce oare se pare că nu vrea să facă nimic niciodată?? Câteodată, ţi se pare că a ta progenitură ar fi foarte fericită să stea pentru eternitate în pat şi în faţa PC-ului – ceea ce cu greu poţi numi „activităţi”. Iar când vine vorba despre sarcini şi responsabilităţi – aici e o adevărată luptă: nu e motivat să înveţe („la ce-mi trebuie în viaţă chimie?”), nu vrea să facă treburi în casă („sunt obosit”/ „fac mâine”/ „nu-i casa mea, e a ta”); nu vrea să încerce activităţi noi, care l-ar mai scoate din casă („am destule de făcut”)…

Ba chiar când însuşi copilul îşi propune ceva, lipsa sa de motivaţie (i-ai spune lene) îl va opri deseori din a demara proiectul său. De exemplu, vrea să înveţe să meargă pe patine, dar în ziua stabilită, e obosit; apoi, după ce vede doar o dată cum e, decide că „e greu” sau „nu-i pentru el”! Sau îşi propune mândru să înceapă o dietă sănătoasă – şi îl vezi mâncând chips cu salsa după 2 zile de „chin” în care a respectat dieta… Şi lista poate continua la nesfârşit…

De sunt copiii şi adolescenţii adesea lipsiţi de motivaţie?

Nu ţine de capacităţile sale – deşi uneori, se întâmplă să i se ceară să facă lucruri ce îi depăşesc posibilităţile sau care i se par mult prea dificile. A fi motivat nu ţine nici de recompensele externe pe care le primeşti, de aceea părinţii care încearcă să mituiască au un succes doar temporar. Motivaţia reală este cea internă şi pentru a fi motivat să îndeplineşti o sarcină ai nevoie de voinţă, perseverenţă, auto-control, răbdare, încredere în tine şi ambiţie. Câţi copii sunt astfel? Acestea se dezvoltă cu timpul…

„Dar când vine vorba de jocuri PC sau shopping este mereu motivat şi perseverent”, poţi spune. Adevărat – dar acestea sunt activităţi iubite şi destul de simple. În plus, psihologii au descoperit că chiar şi în cazul activităţilor plăcute motivaţia de a le face poate să dispară. Cum? Din cauza sistemului greşit al recompenselor: într-un studiu, psihologii au oferit recompense unor copii ca să deseneze (o activitate plăcută); dar…când copiilor li s-a spus că nu vor mai primi nimic, nu au mai vrut să deseneze!

4 căi de a-ţi motiva copilul:

Renunţă la sistemul clasic de recompense (sau mită) şi învaţă-l ce este sentimentul de satisfacţie când faci ceva cu succes.Recompensele merg uneori, mai ales cu cei mici, dar merg doar temporar: cum dispare recompensa, motivaţia este zero! Mai grav, copilul va refuza să mai facă ce i se cere până ce nu i se promite din nou o recompensă.

În schimb, motivaţia internă ţine de satisfacţia pe care o ai când ţi-ai îndeplinit bine sarcinile. Iar în cazul copiilor, ei au nevoie mereu (ca şi în cazul unor adulţi) de feedback, de apreciere atunci când îşi fac treaba. Cu fiecare sarcină îndeplinită, dacă vede că este apreciat şi lăudat, va dori să facă bine şi data viitoare.

Arată-i încredere, fără a-l presa şi acceptându-i limitele. Poate că nu ai crede, însă mulţi copii şi adolescenţi nu se simt motivaţi să facă ceva deoarece cred că nu vor face destul de bine şi nimeni nu îi va aprecia. Dimpotrivă: se tem că vor fi criticaţi şi judecaţi că nu s-au ridicat la nivelul aştepărilor. Aceasta din cauza presiunilor şi a cicălirilor: „vei fi primul”, „trebuie să iei nota mare” („trebuie”, un cuvânt care demotivează). Aşadar, a încuraja copilul înseamnă mai degrabă a îi arăta încredere că va încerca să facă pe cât de bine poate, şi nu cel mai bine!!

Pune accent pe voinţă şi munca depusă, nu pe rezultat. Nu face din eşec o tragedie, deoarece în acest caz copilul nu va mai avea nicio motivaţie să mai încerce. Este normal să greşeşti şi să ai eşecuri – astfel înveţi. Dar dacă la orice eşec părinţii spun doar: „asta-i pentru că nu ai vrut destul/ pentru că nu ai vrut să munceşti” etc., copilul nu va mai simţi niciun îndemn să mai încerce.

Consecinţele propriilor acţiuni oferă o lecţie de aur. Da, nu trebuie făcută o tragedie când copilul eşuează. Însă lipsa de motivaţie este legată şi de lipsa de urmări în caz că el nu face ceea ce ar trebui. În momentul în care nu există nicio consecinţă pentru faptul că nu face ceva, de ce ar mai face? Gândeşte-te: dacă ai primi exact acelaşi salariu muncind de 2 ori mai puţin, nu ai lăsa baltă munca în plus? Ba da, deoarece nu sunt consecinţe! Aşadar, este nevoie să fie cât se poate de clar că e acceptabil să nu reuşească mereu, dar este necesar să încerce. Aceasta se face prin impunerea unor consecinţe clare: nu faci temele de acasă, nu stai la PC, o regulă destul de corectă. Alteori, consecinţele delăsării sale vor veni în mod natural şi copilul va învăţa şi din acestea, dacă părinţii îl lasă să le simtă pe propria piele (de exemplu, dacă nu îşi schimbă aşternuturile, este un experiment drăguţ să le laşi aşa cât se poate de mult, la fel dacă nu-şi face ordine în cameră sau nu-şi pune hainele la spălat etc.).

Nu îl poţi face pe copil să dorească ceva doar pentru că o doreşti tu; adesea, cu cât încerci mai mult dorind să-l motivezi, cu atât îl faci să se retragă. Motivaţia adevărată este cea interioară, dar şi aceasta poate fi stimulată, cu tact şi răbdare…

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!