Lumea noastră face parte din Universuri paralele? (Video)

by Ana Balan on Apr 16, 2016 Știință 953 Vizualizari

Oamenii de știință au descoperit pentru prima dată existența unor Universuri paralele, practic niște bule cosmice, care se ciocnesc în timp și în spațiu. Cercetările acestui multiunivers sînt efectuate de către fizicieni.

 

Ideea că Universul nostru ar putea fi o mică parte dintr-un ansamblu vast al altor Universuri, care fac împreună un "multiunivers" a fost tratată cu seriozitate de către fizicieni, dar pînă acum a rămas în domeniul teoriei, fără a exista teste experimentale, susține Message To Eagle.

Asta s-ar putea schimba acum, cînd o echipă de oameni de știință au descoperit dovezi ale altor Universuri, precum și faptul că lumea noastră se află într-o "bulă" de spațiu și timp.


Universul va înmărmuri?

Teoria care invocă aceste bule ale Universului este o teorie numită oficial "inflația eternă". Conform acestei teorii, asemenea Universuri se ciocnesc între ele tot timpul.

"Am auzit despre acest multiunivers de ani de zile și niciodată nu l-am luat în serios, deoarece nu am crezut, din lipsa dovezilor. Am fost uimit de ideea de a testa toate aceste Universuri", a spus dr. Hiranya Peiris, de la Universitatea din Londra.

Peiris și colegii săi lucrează la cercetarea acestor Universuri. Ele pot arăta ca un model al radiațiilor cosmice de fond (CMB). Echipa de cercetători a propus pentru prima dată această amprentă cosmică sub formă de disc într-o lucrare publicată în Physical Review Letters.

Ei s-au folosit de un program de calculator care a căutat în mod automat aceste discuri. Rezultatele cercetărilor au dezvăluit că în anumite regiuni există amprentele unor bule de Univers.

Deocamdată nu trebuie să tragem concluzii. Este nevoie de mai multă cercetare știintifică pentru a fi siguri de găsirea dovezilor existenței multiuniversului.

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!