Descoperire neobișnuită. O ploaie de gaze reci alimentează o gaură neagră supermasivă

by Ana Balan on Jun 22, 2016 Știință 819 Vizualizari

O echipă de astronomi a observat pentru prima oară o ploaie de gaze reci intergalactice care alimentează o gaură neagră supermasivă, aflată în centrul unei galaxii situate la un miliard de ani lumină de Pământ.

Datorită puternicului telescop ALMA, amplasat pe înaltul platou Atacama din Chile, echipa internațională a reușit să pună în evidență începutul festinului găurii negre a cărei masă este de circa 300 de milioane mai mare decât cea a Soarelui. Rezultatele cercetării lor au apărut în revista britanică Nature.

"Nu este o surpriză totală, dar acum avem dovada că găurile negre sunt alimentate și de ploi de nori de gaze moleculare reci", a declarat pentru AFP astronomul Francoise Combes de la Observatorul din Paris, care a participat la studiu.

În centrul unui grup de galaxii "există adesea una monstruoasă, care înghite tot ceea ce o înconjoară", arată dna Combes. Este vorba de "o gaură neagră supermasivă, foarte activă în cea mai mare parte a timpului, care aruncă jeturi de materie ionizată, puternice emițătoare de unde radio". Originea acestei puternice activități era până în prezent un mister.

Ideea care prevala până acum era că găurile negre se alimentează încet cu gaze calde și ionizate care scapă în spirală din discul de materiale cosmice în rotație a galaxiilor. "Acolo am detectat o ploaie de gaze reci, venind de peste tot, în formă sferică", precizează astrofizicianul francez. "Acest lucru ar putea explica de ce nucleul găurii negre este cu adevărat activ", adaugă ea.

Pe scurt, găurile negre ar avea "două feluri de a mânca", afirmă Michael MacDonald de la Institutul Kavli de astrofizică și cosmologie (Statele Unite). Una lentă și regulată, iar cealaltă, rapidă și de scurtă durată.

Marea rețea de antene ALMA a Observatorului austral european (ESO) a detectat această ploaie de gaze reci în galaxia eliptică gigantică aflată în centrul grupului de galaxii Abell 2597.

Găurile negre au un câmp gravitațional atât de intens încât nici lumina și nicio altă formă de radiație nu pot scăpa, ceea ce face observația directă imposibilă. "Am depistat umbra norilor gata să cadă în gaura neagră", a declarat AFP Timothy Davis de la Universitatea din Cardiff (Marea Britanie), coautor al studiului. Ei se deplasau cu o viteză de 1,3 milioane de kilometri pe oră.

"Se pare că aceste gaze moleculare vor alimenta și formarea de stele. Aceste gaze reci ar construi galaxia în același timp cu gaura neagră"

 

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Interesante