Un om de ştiinţă din California a descoperit că omul posedă ascuns cel de-al şaselea simţ:

by Ana Balan on Jul 16, 2016 Știință 832 Vizualizari

Se ştie că omul are 5 simţuri: auzul, văzul, mirosul, gustul şi atingerea. Dar, am putea să-l avem pe-al şaselea, “simţul magnetic”, aşa cum au multe vieţuitoare pe Terra? S-ar putea că da, dar fie nu suntem conştienţi de el (se află undeva în subconştient), fie l-am avut odată, în trecutul îndepărtat, dar l-am pierdut, odată cu “civilizaţia modernă”.

Un geofizician, pe nume Joe Kirschvink, de la Institutul de Tehnologie California (Caltech) din Pasadena încearcă să demonstreze că şi oamenii au acest “simţ magnetic”, aşa cum putem afla într-un articol publicat pe site-ul Science Mag.

Se ştie că acest simţ îl au multe vieţuitoare, ca de exemplu păsările care se orientează după câmpul magnetic al Pământului atunci când zboară. Dar, în urma cercetătorilor, oamenii de ştiinţă au descoperit că nu doar păsările se folosesc de acest câmp magnetic, ci şi alte fiinţe ca peştii, sau mamifere ca şobolanii, căprioarele ori vitele. Aşadar, dacă atâtea fiinţe au acest “simţ magnetic”, de ce nu şi omul? Însă, de ce nu-l simţim? De ce nu ştim să ne orientăm după câmpul magnetic? Aşa cum am spus mai sus, fie nu suntem conştienţi de el, fie l-am pierdut de-a lungul timpului.

Joe Kirschvink, împreună cu ai săi colegi a făcut un experiment destul de complicat, prin care a demonstrat că noi, oamenii, avem acest simţ magnetic, însă el e “implantat” în subconştientul nostru, neştiind să ne folosim de el în mod inteligent.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!