Descoperire epocală a oamenilor de ştiinţă americani: planeta X înclină Soarele! De unde provine ea?

by Ana Balan on Oct 25, 2016 Studiu 751 Vizualizari

Planeta X (planeta a noua), planeta nedescoperită de la marginea sistemului solar, care a fost prezisă de Mike Brown și Konstantin Batigin în ianuarie 2016 (vedeţi articolul meu de atunci: În sfârşit, au recunoscut că planeta X există! Cercetătorii americani spun că această planetă e una gigantică şi e situată la marginile sistemului nostru solar! 10.000 de ani pe Pământ e echivalentul unui an pe planeta X!), pare a fi responsabilă pentru înclinarea neobișnuită a Soarelui, spune un nou studiu.

Imensa şi distanta planetă poate adăuga o mişcare instabilă sistemului solar, dând aparenţa înclinării uşoare a Soarelui. “Deoarece planeta a noua este atât de masivă și are o orbită înclinată în comparație cu celelalte planete, sistemul solar nu are vreo altă alegere decât să se răsucească puţin în aliniere”, a declarat Elizabeth Bailey, absolvent al Caltech (Institutul de Tehnologie California din Pasadena, SUA), autor principal al descoperirii.

Toate planetele orbitează într-un plan plat, raportat la Soare, la aproximativ câteva grade raportate unele faţă de celelalte. Totuşi, acel plan, se roteşte la o înclinaţie de 6 grade în raport cu Soarele, creând aparenţa că Soarele înşişi este înclinat într-un anumit unghi. Până în prezent, nimeni nu a găsit o explicație convingătoare pentru un asemenea efect.

Dar, descoperirea făcută la începutul anului de Brown si Batygin, a faptului că există o planetă încă nedescoperită în sistemul nostru solar, de aproximativ 10 ori mai mare decât dimensiunea Pământului, situată de 20 de ori mai departe decât Neptunul de Soare, ar putea oferi o explicaţie pentru această înclinaţie. Pe baza calculelor, planeta a noua apare pe o orbită la aproximativ 30 de grade faţă de alte planete în procesul orbital, influenţând orbitele mai multor obiecte din centura Kuiper.

Înclinarea planului orbital a sistemului nostru solar i-a uimit pe astronomi, datorită modului în care planetele se formează. Momentul cinetic al planetei a noua are un impact extraordinar asupra sistemului nostru solar, pe baza locaţiei şi dimensiunii sale. Momentul cinetic al unei planete este egal cu masa unui obiect înmulţit cu distanţa până la Soare și corespunde cu forţa pe care planeta o exercită asupra rotaţiei sistemului solar. Deoarece celelalte planete din sistemul solar există de-a lungul unui plan plat, momentul lor cinetic lucrează împreună rotaţia lină a sistemului solar. Totuşi, orbita neobișnuită a planetei a noua, adaugă o sinusoidă de miliarde de ani la acest sistem. Matematic, ipoteza mărimii și distanței unde s-ar situa planeta a noua, având șase grade înclinaţie, se potrivește perfect.

Întrebarea care se pune e următoarea: cum şi-a căpătat planeta a noua această orbită neobişnuită? Specialiştii sugerează două ipoteze: ori ea a fost ejectată din vecinătatea unui gigant gazos ca Jupiter, ori a fost influenţată de atracția gravitațională a unor alte stele, în trecutul îndepărtat al sistemului nostru solar.

Sursa: caltech.edu

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!

Interesante