Fiecare apus de soare se încheie cu o licărire verde. De ce nu o putem vedea?

by Ana Balan on Aug 10, 2017 Studiu 438 Vizualizari

Fiecare apus de soare pe care îl vezi este verde la final, însă este foarte dificil să observi această licărire.

Dacă v-ați uitat la Pirații din Caraibe, probabil știți despre acest fenomen ciudat și cu o încărcătură mitică. Poate că vi s-a părut o ficțiune, dar există un adevăr în spatele licăririi verzi pe care o vedem în film. Fiecare apus de soare se încheie cu o asemenea licărire verde, iar pentru a înțelege de ce există un asemenea fenomen, trebuie să ne întrebăm întâi de ce e cerul albastru.

Lumina solară conține toate culorile pe care le putem vedea cu ochiul liber, iar fiecare dintre acestea are propria lungime de undă. Lumina călătorește din spațiu sub formă de unde sau ”valuri”, iar lungimea de undă reprezintă distanța dintre două vârfuri ale ”valurilor”. Cu cât lungimea de undă este mai scurtă, cu atât mai abrupte sunt pantele dintre unde.

Când vine vorba de culorile primare, roșu, verde și albastru, culoarea albastră are cea mai scurtă lungime de undă, iar cea roșie o are pe cea mai lungă. Atunci când lumina solară ajunge pe Pământ, pantele abrupte din undele albastre produc împrăștierea aproape totală a particulelor în aer, ceea ce ne oferă cerul albastru. Resturile culorilor se combină pentru a oferi soarelui strălucirea galbenă pe care o vedem.

Când soarele apune, culorile se estompează treptat, în funcție de lungimea de undă a fiecăreia. Fix în momentul în care soarele dispare de la orizont, lungimea de undă destul de mare a culorii roșii o face pe aceasta să nu mai ajungă la ochii tăi. Culoarea verde, care are o lungime de undă mai scurtă, rămâne ultima culoare vizibilă, chiar dacă pentru o clipă.

Această licărire verde se poate produce în orice seară, dar este dificil de observat, arată popsci.com. Diversele condiții atmosferice, cum ar fi umiditatea aerului sau poluarea, pot să afecteze culoarea verde și să o trimită pe altă traiectorie, înainte ca aceasta să poată ajunge la ochii tăi.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!