Studiul care poate revoluţiona totul: Alcoolul ne ajută să vorbim mai bine într-o limbă străină

by Ana Balan on Oct 28, 2017 Studiu 63 Vizualizari

Concluzie incredibilă a specialiştilor. Un studiu care poate revoluţiona totul a scos la iveală un adevăr de neimaginat. Alcoolul ne ajută să vorbim mai bine într-o limbă străină, spun specialiștii.

Persoanele bilingve vorbesc mai bine o limbă străină după ce au consumat o cantitate mică de alcool, arată un studiu realizat de cercetătorii de la trei universități.

Experimentul a fost realizat pe 50 de vorbitori nativi de limba germană care se aflau la studii în Olanda și care învățaseră recent să scrie, citească și vorbească limba olandeză.

Acestora li s-a oferit fie câte o băutură alcoolică, fie una non-alcoolică, după care li s-a cerut să poarte o conversație de câteva minute în limba olandeză. Înregistrările conversațiilor au fost ascultate de vorbitori nativi de olandeză, cărora li s-a cerut să evalueze cât de bine vorbesc studenții germani în limba olandeză, dar fără să știe că o parte dintre ei au consumat alcool.

Astfel, cercetătorii de la Universitatea Liverpool, cei de la Universitatea Maastricht și cei de la King’s College din Londra au descoperit că pronunția celor care consumaseră alcool este mai bună decât a celorlalți.

Participanților la studiu li s-au dat cantități de alcool în funcție de greutatea corporală. De exemplu, un bărbat de 70 de kilograme a primit o doză de alcool de 460 de mililitri.

„Potrivit studiului nostru, consumul de alcool are efecte benefice asupra pronunției persoanelor care au învățat recent o limbă străină”, a precizat dr. Inge Kersbergen, de la Institutul de Pshihologie, Sănătate și Societate, din cadrul Universității Liverpool, conform independent.co.uk.

La rândul său, unul dintre coordonatorii studiului, dr. Fritz Renner a subliniat că este important de reținut că participanții la studiu au consumat doar o doză mică de alcool.

„Consumul unei cantități mari de alcool ar putea să nu aibă efecte benefice asupra modului în care oamenii vorbesc într-o limbă străină”, a precizat el.

Ana Balan

Ana Balan

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!