Cum ne pregătim de revoluţie? Piaţa muncii şi a patra revoluţie industrială

by Balan Denis on May 1, 2016 Studiu 818 Vizualizari

Primele două revoluţii au creat premisele industrializării statelor occidentale, ceea ce le-a permis să devină principalele puteri economice ale planetei şi să ofere propriilor locuitori, şi nu numai, un nivel de trăi mai bun.

A treia revoluţie industrială a fost marcată de invenţia microcipurilor şi de apariţia calculatoarelor care au crescut conectivitatea între locurile aflate la distanţă şi au facilitat gestiunea unui volum mare de date. Primii roboţi industriali au dus la creşterea eficienţei din industrie, precum şi la reducerea numărului de oameni de pe liniile de asamblare.

Lumea se află din nou în faţa unui punct de cotitură. A patra revoluţie industrială promite să aducă schimbări radicale şi ireversibile la nivelul economiei globale cu consecinţe care ne vor afecta pe toţi. Progresele atinse în domenii ca inteligenţa artificială, robotică, nanotehnologia, genetică şi imprimarea 3D deschid noi oportunităţi pentru antreprenori, investitori şi viitorii angajaţi, dar aduc şi provocări serioase cu care omenirea va trebui să se confrunte până nu va fi prea târziu.

Conform unui raport al băncii elveţiene UBS, motoarele celei de-a patra revoluţii industriale sunt automatizarea şi conectivitatea extremă. Elementul-cheie care va marca această perioadă va fi utilizarea inteligenţei artificiale (AI) de către companii pentru a automatiza profesii care sunt efectuate astăzi doar de către oameni.

Deşi acest lucru a fost o caracteristică şi a precedentelor revoluţii, noile tehnologi nu îi vor afecta doar pe cei slab calificaţi şi cu venituri mici, ci şi o parte importantă a clasei mijlocii, în special în rândul celor cu calificări medii şi un nivel ridicat de rutină.

Autorii raportului sunt de părere că inteligenţa artificială va permite într-o zi roboţilor să proceseze imagini şi limbajul uman, să analizeze volume ridicate de informaţii, să ia decizii complexe şi să se comporte precum oamenii pentru a controla anumite procese.

Astfel, principalul efect economic al revoluţiei va fi o discrepanţă foarte mare între angajaţii slab calificaţi şi cei înalt calificaţi, care va duce la creşterea şomajului şi a inegalităţii economice. Joburile care plătesc salarii mari vor fi doar pentru un număr redus de angajaţi cu calificări foarte înalte şi aptitudini complexe, pe care mulţi dintre actualii absolvenţi ai instituţiilor educaţionale nu le posedă.

Cei înalt calificaţi se vor bucura de o primă la câştigurile salariale datorită competenţelor acestora, în timp ce persoanele slab calificate se vor lupta pentru un număr redus de locuri muncă, ceea ce va duce la un „race to the bottom” defavorabil lor.

O asemenea concentrare a aptitudinilor şi a resurselor financiare în mâna unui grup minoritar va duce la apariţia unor tensiuni sociale ridicate.

Însă noul context vine şi cu numeroase oportunităţi. Economia peer-to-peer oferă posibilitatea oamenilor să lucreze ca freelanceri sau să folosească platforme de tipul Uber, AirBnb şi Etsy pentru a oferi servicii cu ajutorul bunurilor personale. Din păcate, nu toţi vor reuşi să obţină un venit stabil de pe urma acestor platforme.

A patra revoluţie industrială poate părea un adversar redutabil şi imposibil de contracarat. Lumea a mai trecut prin momente similare, reuşind să depăşească de fiecare dată punctul critic. Forumul Economic Mondial (WEF) estimează că până în anul 2020 aproximativ 5,1 milioane de locuri de muncă se vor pierde în urma automatizării în cele 15 economii analizate care reprezintă 65% din forţa de muncă a lumii de 1,85 miliarde oameni.

Doar prin pragmatism, flexibilitate şi măsuri inteligente, piaţa muncii se poate adapta rapid la un nou model economic.

Primul pas necesar pentru a pregăti angajaţii în faţa acestui val de schimbări este o reformă profundă a modului în care abordăm educaţia. Cel mai recent raport al WEF, „Viitorul job-urilor”, estimează că 65% dintre copiii care îşi încep acum procesul de şcolarizare vor ocupa poziţii care nu există în prezent, iar actualul sistem nu le oferă competenţele necesare pentru a reuşi în cadrul noului context economic.

În noua economie globală dinamică şi interconectată, absolvenţii au nevoie de aptitudini puternice de comunicare şi socializare, precum şi de dezvoltarea abilităţilor critice-analitice şi de rezolvare a problemelor. Printre domeniile în care numărul de job-uri disponibile va creşte se numără cele unde sunt necesare cunoştinţe solide de matematică, informatică şi ştiinţe (STEM), analiza unui volum ridicat de date şi cele care implică multă creativitate.

De aceea, noul curriculum trebuie să includă materii precum matematica aplicată, programarea, argumentarea şi comunicarea chiar de la vârsta de 11-12 ani, să crească timpul alocat învăţării limbilor străine şi să le dezvolte aptitudinile sociale pentru a stimula abilităţile de lucru în echipa.

În acelaşi timp, sistemele educaţionale ar trebui să creeze programe care se concentreze pe aplicarea conceptelor învăţate de elevi în situaţii reale şi nu pe teorie sau „împuşcarea de note”.

De asemenea, trebuie regândit modul prin care adulţii afectaţi de automatizarea economiei pot fi reintegraţi pe piaţa muncii. Statele trebuie să investească mult mai mult în programe de învăţare pe parcursul vieţii care le vor permite acestora să rămână competitivi şi să poată tranziţiona mai uşor către o altă carieră şi să sprijine prin fonduri publice companiile care se ocupă activ de recalificarea angajaţilor pentru adaptarea la condiţiile economiei.

Un bun exemplu este Danemarca, unde angajaţii beneficiază anual de două săptămâni de cursuri de calificare subvenţionate.

Al doilea pas este cooperarea între mediul privat şi sectorul public. O nouă piaţă a muncii va fi marcată de schimbarea competenţelor cerute de către companii, iar autorităţile trebuie să asculte de nevoile acestora şi să modifice programele educaţionale.

În plus, statul trebuie să sprijine activ firmele prin facilităţi fiscale şi legi mai flexibile pentru a reduce pierderea job-urilor şi impactul ei.

Al treilea pas este adoptarea de către economiile emergente, a unui nou model de dezvoltare. Vechiul model de industrializare pe baza căruia statele dezvoltate şi-au crescut economia nu mai este sustenabil, acestea fiind în prezent dependente de servicii.

Apariţia roboţilor înlocuieşte nevoia forţei de muncă ieftine şi cu un nivel redus de competenţe, iar statele în curs de dezvoltare vor fi cel mai puternic lovite. România, şi alte state est-europene din UE pot folosi fondurile structurale UE pentru a reduce impactul automatizării.

Economistul indian Arvind Subramanian este de părere că în ţările emergente există un trend al „dezindustrializării timpurii” manifestat prin scăderea ponderii industriei în PIB înainte ca ţara să atingă un nivel ridicat de dezvoltare. Exportul de produse este un model prin care ţările pot scăpa de sărăcie, dar care până acum nu are alternative.

A patra revoluţie industrială este cea mai mare provocare cu care se confruntă omenirea în prezent. Tranziţia către o nouă economie poate fi una de succes doar dacă toţi stakeholderii înţeleg gravitatea problemei şi depun toate eforturile pentru ca de noua economie să beneficieze toţi.

Îți recomandăm

Interesante

Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!